Un Edith inedit…

Un Edith inedit…

Da! astazi am ajuns la bazele muntelui Edith Cavell (denumit asa dupa o sora medicala din primul razboi mondial). Cita maretie si splendoare! Peretele negru trona peste doi ghetari (Angel Glacier si Ghost Glacier) din care curgeau mici cascadute si formau la baza un lac verde pe care pluteau bucati de gheata.
Ca sa ajungem la baza muntelui ne asteptau dou urcusuri. Pe primul l-am facut cu bicicletele iar pentru al doi-lea am decis sa lasam biciletele legate si sa ne incercam norocul cu autostopul. Pina la traseul propriu-zis mai erau vreo vreo 12 km de urcus continuu pe un drum ingust si plin de masini. Dupa nici trei minute ne-a luat un tip, care mergea si el sa faca o tura. Tipul era fost alpinist si ne-a povestit cum se poate ajunge pe virf (catarare dar este si un traseu mai ocolit). Traseul pe care am urcat ne ducea pina la 2300m de unde am putut admira virful (3363m) in toata splendoarea sa. Intr-adevar un virf impresionant, inedit, intrigant. Mi s-a facut dor de o tura serioasa in munti!
La un moment dat ne-am despartit de Paul – el voia sa mearga pe un alt traseu si apoi ne-am reintilnit in parcare si tot el ne-a adus jos. Azi am decis sa nu campam intr-un camping amenajat. Va scriu aceste pagini de pe malul unui pirias mic si tare zgomotos. Ne-am pus cortul linga o padurice si niste stinci. Ne-am amuzat putin incercind sa agatam mincarea cu sfoara de niste cabluri – masuri preventive impotriva animalelor (inclusiv ‘hop-topi’ care rod totul)!