Princeton – Brookmere

21 August 2006

Ne-am luat ramas bun de la buna noastra gazda Gail si ne-am apucat cu sirguinta sa strabatem si ultima portiune de pe KVR. Chiar la iesirea din Princeton am trecut printr-un tunel luminat si nu mi-a fost chiar asa de frica – desi tunelele nu o sa-mi fie niciodata dragi oricit de luminate ar fi! La scurta distanta a urmat un tunel mai scurt dar neluminat si curbat. L-am trecut si pe asta si GATA – nu vor mai fi tunele de acum incolo! Drumul nu a fost foarte nisipos dar in schimb ne-a scuturat de ne-a zapacit complet. Pe linga asta, nici nu mai puteam sari pe sosea, pentru ca drumul de masini ocolea foarte mult. Asa ca da-i si lupta si claxoneaza la fiecare colt sa speriem ursii. La un moment dat, inainte sa trecem peste un pod vad ceva miscindu-se in tufe. Am crezut ca e oarece caine dar judecind dupa miscarile-i greoaie, mi-am dat seama ca e un urs. Ne-am oprit in drum si am incremenit vazind cum iese din tufis, se opreste in mijlocul drumului se uita ceva timp fix la noi si apoi se face nevazut in tufisurile de pe partea cealalta. Incredibil!!

Pe drum am trecut si printr-un orasel mic si parasit Coalmont. E asa de trist sa vezi orasele care cindva trebuie sa fi fost plinde viata complet parasite.

Am ajuns dupa multe alte sute de scuturaturi si la Brokemere. Un fel de satuc izolat, fara nici un centru aparent, niste case jumate locuite jumate parasite strinse la un loc. Am campat la marginea satului, am bagat rapid ceva-n gura si ne-am culcat. A doua zi ne asteapta o portiune grea de 97 de km pe Coquahila Highway.