Cate-un pic pic pic …

….pina ai impresia ca nu mai ramine nimic. Si uite asa, si azi va scriu de pe malul aceluiasi pirias. Tocmai ne-am strins cortul, impachetat lucrurile si le-am reincarcat pe biciclete ca s-a pornit o ploaie navalnica. Ne-am asezat repede sub o stinca sa ne adapostim citeva minute si apoi sa pornim spre Columbia Icefield. Si-am tot stat, si-am stat si asa s-a facut ora 6 dupa-masa si noi tot n-am reusit sa plecam. Chestia e ca din pietroiul sub care ne adapostisem incepuse sa se prelinga apa si locul nostru uscat se micsora cu fiecare picatura de apa. Inchipuiti-va ca a plouat 8 ore fara oprire! Ploaie ca ploaie dar era si foarte frig – vreo 4 grade trebuie sa fi fost. In departare se vedeau muntii pe care ningea ca erau acoperiti cu zapada. Nu mai puteam de frig si Mircea a facut un foc (apropos! un sfat util : coaja de mesteacan arde chiar daca este uda!!), am facut un ceai si o supica sa ne incalzim si ne tot uitam la cerul laptos dupa semne de soare. La vreo 500 de m de locusorul nostru era drumul principal si o parcare unde era si un telefon. Neavind ce face, am zis sa dau o fuga si sa incerc sa-i sun pe parinti. Cum am iesit din padure se uitau oamenii din masina la mine de zici ca as fi fost un fel de ciudatenie…chiar mi-a venit sa rid ca dupa ce am folosit telefonul abia asteptam sa ma intorc inapoi in padure, unde parca acum ne era locul ))
Pe la 6 seara s-a oprit ploaia, am redesfacut bicicletele, am pus cortul pe iarba uda si pe la 8 ne-am culcat.