Lake Arlington – Chute Lake

18 August 2006

Inchipuiti-va ca campingul de la Arlington Lake nu numai ca nu avea dusuri dar – mult mai grav – nu avea apa potabila. Si noi aveam nevoie pe zi de vreo 3 litri de apa fiecare. In dimineata aceasta ne-am urcat pe bicicleta cu sticluta de apa pentru amindoi, cu intentia sa orpim pentru apa la primul camping. Norocul nostru a fost ca fiind destul de dimineata nu era foarte cald. Incetuc, incetuc strabatem cei vrei 25 de km pina la primul camping, numai ca sa-l gasim zavorit si parasit!! In disperare, hotarim sa sarim gardul in cautarea unui robinet, cind cineva ne striga din spate si un caine incepe sa latre furios. Totusi tipul (paznicul proprietatii) s-a dovedit de treaba. Ne-a dat si niste gustarele pentru drum. Nici nu banuiam ce bine aveau sa ne prinda mai incolo!
Deci ziua a inceput relativ calm, drumul era in conditie destul de buna si o buna perioada de timp am reusit sa inaintam repejor (media a fost de cam 17km/h) . Astfel ca pina la prinz facusem 35 de km – aporape jumatate din distanta propusa in ziua aceasta.
Urma sa ajungem la Myra Canyon – portiunea cea mai spectaculoasa din traseu, cu poduri din lems inalte de 70 de m ce uneau vai adinci, tunele scurte si privelisti ametitoare. Ajungem la intrarea in Canyon si SURPRIZA – padurea si toate podurile au ars acum 3 ani din cauza unui foc forestier. Peisajul s-a transformat brusc in dezolant – copaci carbonizati stateau tristi marturie unui dezastru ale carui rani sint inca vii. In ce ne priveste, probelma era cum sa ocolim dezastrul. Podurile nu mai erau, asa ca singura posibilitate a fost sa luam un drum forestier care ocolea zona si ne scotea inapoi la traseu. Pret de 15 km (care ne-au luat vreo 3 ore!) am crezut ca am ajuns in iad. Padurea arsa din jur, nici o tipenie de om cit vezi cu ochii, soarele necrutator si un drum care parca urca in ceruri numai ca sa coboare iar in iad. Pe multe urcusuri a trebui sa impingem bicicletele iar pe unele coborisuri abrupte pline cu pietre si nisip nu stiam cum sa o stapinesc mai bine. Totusi in peisajul asta de sfirsit de lume am avut motive sa sarbatorim cei 2000 de km atinsi de cins am pornit in caltorie. Ne-am oprit pe o costisa la umbra firava a unui trunchi ars si am mincat biscuitii primiti de la domnul care ne-a dat apa dimineata si am baut apa. Ce fericire simpla si deplina! Ne-am mai luptat un pic cu dealurile si cu chiu cu vai am ajuns iar la traseu. La vreo 10 km de Chut Lake, Mircea avut o pana la roata din spate. Parca nu fusese ziua destul de incarcata… Am descarcat bicicleta, Mircea a intors-o cu rotile-n sus si in 15 minute a schimbat cauciucul. Printr-un nisip adinc si enervant (e atit de nasol sa pedalezi prin nisip!!!) am ajuns intr-un final si la Chute Lake! SHOOT ME! Primul lucru, inainte sa facem dus si sa punem corturile, am comandat cite o bere, am mincat cartofi prajiti si hamburgeri si placinta cu caise si rhubarb. Spre 9 seara ne-am instalat si noi lesinati in cort, cind niste badarani de localnici au inceput sa puna muzica country la maxim si sa urle ca niste prosti. Erau beti si nesimtiti. Eram insa atit de obositi ca intr-o ora am reusit sa adormim chiar si in vacarmul ala infernal si de prost gust. Mircea zicea ca prefera sa doarma in mijlocul padurii decit in gradinile astea zoologice de campinguri. ….