Am ajuns in Uyuni pe 27 decembrie si ideea era sa petrecem Revelionul la San Pedro de Atacama – un satulet mult slavit in ghiduri din mijlocul desertului Atacama, in Chile. Asa ca am gasit un tur care inlcudea in trei zile o vizita la Salar de Uyuni, Laguna Verde, Laguna Colorada – in alte cuvinte cam toata partea de sud-vest a Boliviei – iar in a 3-a zi transfer spre San Pedro de Atacama.
Ne-am urcat 6 persoane, ghidul si o bucatareasa intr-un jeep, am pus bagajele (inclusiv bicicletele), 2 canistre imense de benzina, o butelie si 2 lazi de mincare pe jeep. La inceput am crezut ca grupul nostru va fi cam plictisitor – era format din 2 belgience grasane si mai in virsta, o italianca mai in virsta care fuma plictisita si o bolivianca draguta dar tare guraliva. Pina la urma insa ne-am completat bine tocmai datorita peronalitatilor foarte diferite.
Pentru amindoi, motivul principal al prezentei noastre in acest colt de lume era sa vizitam Salar de Uyuni. Si intr-adevar nu ne-a dezamagit. Imediat dupa satul Colchani, la 22 de km de Uyuni, se intinde o incredibila intindere de sare cit vezi cu ochii. Albul este asa de stralucitor, ca fara ochelari de soare foarte ichisi, te-ar dura ochii privind in jur. Seamana cu o intindere interminabila de gheata – chiar te miri de ce nu aluneci cind calci pe placile hexagonale de cristale de sare! Undeva prin mijlocul salarului este un hotel facut numai din sare. Apoi am ajuns pe Isla del Pescados – un munte acoperit cu cactusi ce se ridica in mijlocul salarului. Ghidul a fost dragut si ne-a coborat bicicletele de pe masina, asa ca am putut sa ne plimbam vreo ora pe acea vasta si incredibila intindere de sare. Puteai sa mergi minute intregi cu ochii inchisi fara nici o frica sa te lovesti de ceva. Dupa masa de prinz, am traversat cu masina a doua jumatate din salar, apoi am intrat in desert si dupa vreo 3 ore am ajuns in San Juan – un satulet parca ireal in mijlocul desertului. Causutele facute din pamint si multimea de lame - ce impinzeau ´cimpurile la 4000m de metri´ - scaldate in lumina transparenta a serii, m-au fermecat imediat. Am laut cu Mircea bicicletele si ne-am plimbat prin satulet si imprejurimi timp de vreo ora inainte de cina. A fost cea mai incredibila plimbare de pina acum! Am intrat putin in vorba si cu o localnica si am aflat o mica frintura din ‘cum ar fi sa traim aici’ – mincarea principala este carnea de lama, brinza de oaie si quinoa (o cereala care creste numai la aceasta altitudine si care se gateste cam ca si orezul).
A doua zi, inaintind si mai mult in inima desertului, inconjurati de acel peisaj incredibil de munti arizi si pustietate, cu jeepul nostru care urca neobosit drumurile cele mai imposibile – eram parca intr-o curajoasa expeditie la capatul lumii. In aceasta zi am vizitat lagune cu o multime de pasari flamingo. Unii aveau penajul roz inchis si erau chiar interesanti. Oricum nu ma omor dupa pasari, asa ca nu voi intra in descrieri mai elaborate.
In aceasta noapte am dormit in Laguna Colorada, intr-un sir de casute contruite din pamint in mijlocul desertului vintos si arid. Intre timp am avut prilejul sa le cunoastem pe celelalte membre ale echipajului. Cu Jaqueline, bolivianca, care arata ca de 30 de ani desi avea 40, am schimbat si adresele. Italianca (prietena lui Jaqueline) era profesoara de filizofie si nu era prea impresionata de ce vedea in expeditie. In orice caz era asa de comica cum comenta in italiana. Cele 2 belgience erau mai serioase dar pina la urma foarte de treaba. A doua zi, ne-am trezit la 4 dimineata si sub un cer incredibil am pornit spre fumerole – un loc unde din cauza activitatii vulcanice ies geyzere din pamint. Era asa de interesant sa mergi printre gaurile acelea, sa simti si sa auzi pamintul fierbind sub picioare. Ca o paranteza comica : o vad pe italianca noastra stind mai la o parte, fumind linistita si ignorind complet spectacolul (care mie mi se parea incredibil) oferit de fumerole. O intreb : Amalia no es impresionante esso?? La care ea imi raspunde sec : NO! Yo vivo cerca de Edna! (locuiesc linga Edna!)
Dupa fumerole am vizitat laguna Verde si apoi apele termale. La ora 10 dimineata ne-am trezit la frontiera cu Chile. Adio Bolivia! Imi parea rau sa parasesc aceasta tara fantastica – si culmea initial, inainte sa pornim in America de Sud nici nu prea voiam sa trecem prin ea. Recomand Bolivia cu cea mai mare placere! Este un raport foarte bun intre preturi si ce ofera ca si natura si civilizatie! Si noi nu am vazut decit o mica fractiune! Va trebui sa revenim!
Ne-am urcat 6 persoane, ghidul si o bucatareasa intr-un jeep, am pus bagajele (inclusiv bicicletele), 2 canistre imense de benzina, o butelie si 2 lazi de mincare pe jeep. La inceput am crezut ca grupul nostru va fi cam plictisitor – era format din 2 belgience grasane si mai in virsta, o italianca mai in virsta care fuma plictisita si o bolivianca draguta dar tare guraliva. Pina la urma insa ne-am completat bine tocmai datorita peronalitatilor foarte diferite.
Pentru amindoi, motivul principal al prezentei noastre in acest colt de lume era sa vizitam Salar de Uyuni. Si intr-adevar nu ne-a dezamagit. Imediat dupa satul Colchani, la 22 de km de Uyuni, se intinde o incredibila intindere de sare cit vezi cu ochii. Albul este asa de stralucitor, ca fara ochelari de soare foarte ichisi, te-ar dura ochii privind in jur. Seamana cu o intindere interminabila de gheata – chiar te miri de ce nu aluneci cind calci pe placile hexagonale de cristale de sare! Undeva prin mijlocul salarului este un hotel facut numai din sare. Apoi am ajuns pe Isla del Pescados – un munte acoperit cu cactusi ce se ridica in mijlocul salarului. Ghidul a fost dragut si ne-a coborat bicicletele de pe masina, asa ca am putut sa ne plimbam vreo ora pe acea vasta si incredibila intindere de sare. Puteai sa mergi minute intregi cu ochii inchisi fara nici o frica sa te lovesti de ceva. Dupa masa de prinz, am traversat cu masina a doua jumatate din salar, apoi am intrat in desert si dupa vreo 3 ore am ajuns in San Juan – un satulet parca ireal in mijlocul desertului. Causutele facute din pamint si multimea de lame - ce impinzeau ´cimpurile la 4000m de metri´ - scaldate in lumina transparenta a serii, m-au fermecat imediat. Am laut cu Mircea bicicletele si ne-am plimbat prin satulet si imprejurimi timp de vreo ora inainte de cina. A fost cea mai incredibila plimbare de pina acum! Am intrat putin in vorba si cu o localnica si am aflat o mica frintura din ‘cum ar fi sa traim aici’ – mincarea principala este carnea de lama, brinza de oaie si quinoa (o cereala care creste numai la aceasta altitudine si care se gateste cam ca si orezul).
A doua zi, inaintind si mai mult in inima desertului, inconjurati de acel peisaj incredibil de munti arizi si pustietate, cu jeepul nostru care urca neobosit drumurile cele mai imposibile – eram parca intr-o curajoasa expeditie la capatul lumii. In aceasta zi am vizitat lagune cu o multime de pasari flamingo. Unii aveau penajul roz inchis si erau chiar interesanti. Oricum nu ma omor dupa pasari, asa ca nu voi intra in descrieri mai elaborate.
In aceasta noapte am dormit in Laguna Colorada, intr-un sir de casute contruite din pamint in mijlocul desertului vintos si arid. Intre timp am avut prilejul sa le cunoastem pe celelalte membre ale echipajului. Cu Jaqueline, bolivianca, care arata ca de 30 de ani desi avea 40, am schimbat si adresele. Italianca (prietena lui Jaqueline) era profesoara de filizofie si nu era prea impresionata de ce vedea in expeditie. In orice caz era asa de comica cum comenta in italiana. Cele 2 belgience erau mai serioase dar pina la urma foarte de treaba. A doua zi, ne-am trezit la 4 dimineata si sub un cer incredibil am pornit spre fumerole – un loc unde din cauza activitatii vulcanice ies geyzere din pamint. Era asa de interesant sa mergi printre gaurile acelea, sa simti si sa auzi pamintul fierbind sub picioare. Ca o paranteza comica : o vad pe italianca noastra stind mai la o parte, fumind linistita si ignorind complet spectacolul (care mie mi se parea incredibil) oferit de fumerole. O intreb : Amalia no es impresionante esso?? La care ea imi raspunde sec : NO! Yo vivo cerca de Edna! (locuiesc linga Edna!)
Dupa fumerole am vizitat laguna Verde si apoi apele termale. La ora 10 dimineata ne-am trezit la frontiera cu Chile. Adio Bolivia! Imi parea rau sa parasesc aceasta tara fantastica – si culmea initial, inainte sa pornim in America de Sud nici nu prea voiam sa trecem prin ea. Recomand Bolivia cu cea mai mare placere! Este un raport foarte bun intre preturi si ce ofera ca si natura si civilizatie! Si noi nu am vazut decit o mica fractiune! Va trebui sa revenim!
No comments:
Post a Comment