Tuesday, January 30, 2007
Si aici s-a terminat capitolul Torres del Paine.
Daca recomand Torres del Paine sau nu?
Probabil, dar neaparat in afara sezonului turistic!!!! Puhoiul neobosit de turisti nu te lasa sa te bucuri de peisaj, sa te regasesti, sa meditezi. E zgomot, aglomeratie...poluare. Apoi sint preturile ridicol de piperate. Te simti de-a dreptul jecmanit. In momentul in care ceri $30 la intrare pe persoana, atunci macar sa repari podurile peste rauri iar preturile la campingurile cu plata sa fie mult mai reduse (si si acestea sa aiba macar dusuri ca lumea).
AH! Si inca un mic detaliu...traseele se invirt in jurul muntilor, virfurile fiind destul de inaccesibile. Altfel peisajul este frumos :)
Probabil, dar neaparat in afara sezonului turistic!!!! Puhoiul neobosit de turisti nu te lasa sa te bucuri de peisaj, sa te regasesti, sa meditezi. E zgomot, aglomeratie...poluare. Apoi sint preturile ridicol de piperate. Te simti de-a dreptul jecmanit. In momentul in care ceri $30 la intrare pe persoana, atunci macar sa repari podurile peste rauri iar preturile la campingurile cu plata sa fie mult mai reduse (si si acestea sa aiba macar dusuri ca lumea).
AH! Si inca un mic detaliu...traseele se invirt in jurul muntilor, virfurile fiind destul de inaccesibile. Altfel peisajul este frumos :)
Aventura in Torres continua...
Torres del Paine (ziua 6)
(Campo Las Guardas – Campo Pehoe; 4h)
In aceasta dimineata cerul a inceput sa dea semne de ploaie. Si asa a fost! Pina la Campo Pehoe a plouat marunt prin ceata laptoasa care impinzea piscurile si superbii ghetari. Am strins repede rucsacii si corturile si am pornit pe acelasi traseu spre campo Pehoe – calatoria noastra in Torres del Paine se termina cam aici pentru ca de acum incolo incepem sa ne indreptam spre iesirea din parc. Cind am ajuns la Pehoe era totul ud pe jos. Am pus cortul intre niste tufisuri, am facut un dus (mai mult rece decit cald – niste francezoide linga mine tot vociferau nemultumite...hihihi :), am mincat ceva si apoi am jucat fazan in cort ascultind ploaia rece cum se prelinge pe prelata cortului.
Torres del Paine (ziua 7)
(Pehoe – Campo Las Caretas – Administracion ; 5h)
Ploaia a continuat si peste noapte. Desi initial hotarisem sa mai stam o zi in parc, ploaia si frigul ne-au determinat sa mergem vreo 5 ore prin ploaie si sa iesim azi din parc. Traseul de iesire a inceput copacel cu un urcus abrupt tare. Stinca era umeda si alunecoasa pe deasupra. Dupa ce-am ajuns in virf, vad in vale o apa mare si cararea care se continua dupa aceea...dar nu vad nici urma de pod! Mircea imi spune plin de siguranta ca trebuie sa fie un pod pe undeva. Coboram in vale si ne dam seama ca tocmai prin apa trebuie sa trecem si ca nu e nici un pod. Ne-am dat jos incaltarile, suflecat pantalonii si dai si trece prin apa rece ca ghiata. Dupa ce-am trecut lacul am mai mers putin si ce ne iese in cale... O aratare de om, tot ud si palid de oboseala. Cum ne vede ne intreaba cit mai este pina la camping. Ii spunem ca nu mai mult de vreo 20 de minute. Apoi ne cere niste apa si baguie ceva neinteles. Il intrebam si noi daca mai este mult urcus de unde vine. Isi intoarce privirea si cu ochii aproape inchisi masurind zarea ne spune – aratind sugestiv cu mina – ca e numai si numai ‘subida’ (adica urcus)...si a tot repetat 'subida' de vreo 4,5 ori (..probabil in lipsa de alte cuvinte mai convingatoare). Destul de ingrijorati ii mai dam o gura de apa si apoi pornim mai departe. Si tot mergeam si tot asteptat sa ne atace un urcus feroce...care nu mai venea. Ba din contra...asa traseu drept, placut si usor mai rar. Am traversat o pajiste imensa si in mai putin de 4 ore am ajuns la iesirea din parc. Saracu om, cine stie pe unde o fi luat-o el asa zapacit de cap cum era.
(Campo Las Guardas – Campo Pehoe; 4h)
In aceasta dimineata cerul a inceput sa dea semne de ploaie. Si asa a fost! Pina la Campo Pehoe a plouat marunt prin ceata laptoasa care impinzea piscurile si superbii ghetari. Am strins repede rucsacii si corturile si am pornit pe acelasi traseu spre campo Pehoe – calatoria noastra in Torres del Paine se termina cam aici pentru ca de acum incolo incepem sa ne indreptam spre iesirea din parc. Cind am ajuns la Pehoe era totul ud pe jos. Am pus cortul intre niste tufisuri, am facut un dus (mai mult rece decit cald – niste francezoide linga mine tot vociferau nemultumite...hihihi :), am mincat ceva si apoi am jucat fazan in cort ascultind ploaia rece cum se prelinge pe prelata cortului.
Torres del Paine (ziua 7)
(Pehoe – Campo Las Caretas – Administracion ; 5h)
Ploaia a continuat si peste noapte. Desi initial hotarisem sa mai stam o zi in parc, ploaia si frigul ne-au determinat sa mergem vreo 5 ore prin ploaie si sa iesim azi din parc. Traseul de iesire a inceput copacel cu un urcus abrupt tare. Stinca era umeda si alunecoasa pe deasupra. Dupa ce-am ajuns in virf, vad in vale o apa mare si cararea care se continua dupa aceea...dar nu vad nici urma de pod! Mircea imi spune plin de siguranta ca trebuie sa fie un pod pe undeva. Coboram in vale si ne dam seama ca tocmai prin apa trebuie sa trecem si ca nu e nici un pod. Ne-am dat jos incaltarile, suflecat pantalonii si dai si trece prin apa rece ca ghiata. Dupa ce-am trecut lacul am mai mers putin si ce ne iese in cale... O aratare de om, tot ud si palid de oboseala. Cum ne vede ne intreaba cit mai este pina la camping. Ii spunem ca nu mai mult de vreo 20 de minute. Apoi ne cere niste apa si baguie ceva neinteles. Il intrebam si noi daca mai este mult urcus de unde vine. Isi intoarce privirea si cu ochii aproape inchisi masurind zarea ne spune – aratind sugestiv cu mina – ca e numai si numai ‘subida’ (adica urcus)...si a tot repetat 'subida' de vreo 4,5 ori (..probabil in lipsa de alte cuvinte mai convingatoare). Destul de ingrijorati ii mai dam o gura de apa si apoi pornim mai departe. Si tot mergeam si tot asteptat sa ne atace un urcus feroce...care nu mai venea. Ba din contra...asa traseu drept, placut si usor mai rar. Am traversat o pajiste imensa si in mai putin de 4 ore am ajuns la iesirea din parc. Saracu om, cine stie pe unde o fi luat-o el asa zapacit de cap cum era.
Torres del Paine (ziua 5)
(Campo Italiano – Campo Las Guardas, 8h)
O alta dimineata superba! Vremea va fi de partea noastra si astazi. Astazi trebuie sa marsaluim pina la Campo Pehoe (2 :30), de aici in sus spre Campo Grey (intre 3 si 4 ore) si de la Campo Grey la Las Guardas (in jur de 1h si jumatate). Ne-am trezit la 6 dimineata si la 7 era totul impachetat si noi gata sa pornim. Drumul pina la Pehoe a fost relativ usor. In sfirsit traseul nu era inundat de zeci si zeci de oameni – doar spre ora 8 am inceput sa ne intilnim cu calatori ce veneau din partea opusa. Am ajuns la Pehoe pe la 9 :30. Am facut o mica pauza si apoi am pornit spre Grey. Odata ce-am iesit din padure, am inceput sa zarim primele imagini ale glaciarului Grey. In aproape 4 ore am ajuns la cabana si campingul de pe malul lacului pe care acest imens glaciar il formeaza topindu-se. Cind am ajuns la Las Guardas, privelistea era icredibila. Blocuri imense de gheata albastra stateau alineate in rinduri drepte ca niste imensi osteni impietriti gata oricind sa se pravaleasca in apa. Fiind destul de sus, nu ne puteam da seama cu exactitudine de marimea ghetarului si, nu mica ne-a fost mirarea, cind am vazut ca un vapor turistic ce venea spre ghetari parea ca se pierde in fata acestor pereti maiestuosi (aveam apoi sa aflam ca au in jur de 40 de m. inaltime). Dupa cina ne-am asezat pe-o stinca si nu ne mai saturam admirind coloritul alb-albastru care parca se accentuase si mai tare in lumina apusului de soare. O imagine superba, pe care nu o vom uita prea curind...
O alta dimineata superba! Vremea va fi de partea noastra si astazi. Astazi trebuie sa marsaluim pina la Campo Pehoe (2 :30), de aici in sus spre Campo Grey (intre 3 si 4 ore) si de la Campo Grey la Las Guardas (in jur de 1h si jumatate). Ne-am trezit la 6 dimineata si la 7 era totul impachetat si noi gata sa pornim. Drumul pina la Pehoe a fost relativ usor. In sfirsit traseul nu era inundat de zeci si zeci de oameni – doar spre ora 8 am inceput sa ne intilnim cu calatori ce veneau din partea opusa. Am ajuns la Pehoe pe la 9 :30. Am facut o mica pauza si apoi am pornit spre Grey. Odata ce-am iesit din padure, am inceput sa zarim primele imagini ale glaciarului Grey. In aproape 4 ore am ajuns la cabana si campingul de pe malul lacului pe care acest imens glaciar il formeaza topindu-se. Cind am ajuns la Las Guardas, privelistea era icredibila. Blocuri imense de gheata albastra stateau alineate in rinduri drepte ca niste imensi osteni impietriti gata oricind sa se pravaleasca in apa. Fiind destul de sus, nu ne puteam da seama cu exactitudine de marimea ghetarului si, nu mica ne-a fost mirarea, cind am vazut ca un vapor turistic ce venea spre ghetari parea ca se pierde in fata acestor pereti maiestuosi (aveam apoi sa aflam ca au in jur de 40 de m. inaltime). Dupa cina ne-am asezat pe-o stinca si nu ne mai saturam admirind coloritul alb-albastru care parca se accentuase si mai tare in lumina apusului de soare. O imagine superba, pe care nu o vom uita prea curind...
Vale del Frances
Torres del Paine (ziua 3)
(Campo Torres – Campo Italiano; 6h)
Azi a trebuit sa luam rucsacii in carca si sa strabatem 16,5 km pina la Campo Italiano, situat la inceputul Vaii del Frances. Eu caram toata mincarea si inca citeva nimicuri in rucsacul mic al lui Mircea. Mircea in schimb cara un rucsac imens care continea cortul, 2 saci de dormit, 2 izoprene si o tona din nimicurile de rigoare, pe care le tot caram cu noi dintr-o parte-n alta foarte constinciosi. Traseul a fost dragutel. Nu a fost foarte greu – desi caratul rucsacilor l-a ingreunat considerabil. Culmea, in timp ce caram rucsacul ma durea umarul drept iar acum cind l-am dat jos ma doare umarul sting (...curiozitati de-ale naturii). Majoritatea traseului a fost de-a lungul lacului Nordenskjiold. Un lac superb, de culoare verde in care se oglindeau muntii inzapeziti. Am ajuns la Campo Italiano la ora 3 (trecute fix cu 7 minute). Campingul acesta este gratis, ceea ce ne bucura nespus avind in vedere ca preturile din Chile si Argentina au devenit cam obositoare. Tocmai am terminat de pus cortul si vad ca incepe sa picure putin. Macar aici sintem intr-o padure si oarecum adapostiti de puternicele rafale de vinturi patagonice. E aproape ora 6 si ma apuc in curind sa pregatesc cina. Lica nos!
Torres del Paine (ziua 4)
(Vale del Frances, 6h)
Astazi este iarasi o zi in care facem o pauza de la rucsacii nostri incomozi. Am pornit incet de dimineata spre Campo Britanico. Urcusul a fost destul de abrupt dar peisajul din jur minunat. Se vedeau ghetarii agatati de munti si din cind in cind o rabufnire puternica ne dadea de stire ca undeva o cornisa s-a prabusit si un alt ghetar e pe cale sa se topeasca. Raurile care strabateau valea erau furtunoase si curgeau la vale cu un zgomot ametitor. La Campo Britanico era o instalata baza unei expeditii de escalada. Corturi de calitate, echipament ultimul racnet. Cred ca toti faceau parte dintr-o echipa. Am mai continuat o jumatate de ora mai sus de Campo Britanico si apoi ne-am intins la soare pe o stinca si am stat asa pierduti in admiratie aproape o ora. Adica pina a venit un puhoi de ‘hahaiti’ (adica evrei – e plin de ei pe aici...si noi sintem tare socati si nu intelegem ce se intimpla!). Acestia fiind foarte galagiosi, ne-au taiat orice speranta de liniste si solitudine. Asa ca am coborat spre Campo Italiano. Am ajuns in jur de 3 :30. Ne-am mai invirtit putin prin jur, am pregatit cina, Mircea si-a cioplit o frumusete de baston si pe la 8 :30 ne-am culcat. A doua zi ne asteapta o zi grea.
(Campo Torres – Campo Italiano; 6h)
Azi a trebuit sa luam rucsacii in carca si sa strabatem 16,5 km pina la Campo Italiano, situat la inceputul Vaii del Frances. Eu caram toata mincarea si inca citeva nimicuri in rucsacul mic al lui Mircea. Mircea in schimb cara un rucsac imens care continea cortul, 2 saci de dormit, 2 izoprene si o tona din nimicurile de rigoare, pe care le tot caram cu noi dintr-o parte-n alta foarte constinciosi. Traseul a fost dragutel. Nu a fost foarte greu – desi caratul rucsacilor l-a ingreunat considerabil. Culmea, in timp ce caram rucsacul ma durea umarul drept iar acum cind l-am dat jos ma doare umarul sting (...curiozitati de-ale naturii). Majoritatea traseului a fost de-a lungul lacului Nordenskjiold. Un lac superb, de culoare verde in care se oglindeau muntii inzapeziti. Am ajuns la Campo Italiano la ora 3 (trecute fix cu 7 minute). Campingul acesta este gratis, ceea ce ne bucura nespus avind in vedere ca preturile din Chile si Argentina au devenit cam obositoare. Tocmai am terminat de pus cortul si vad ca incepe sa picure putin. Macar aici sintem intr-o padure si oarecum adapostiti de puternicele rafale de vinturi patagonice. E aproape ora 6 si ma apuc in curind sa pregatesc cina. Lica nos!
Torres del Paine (ziua 4)
(Vale del Frances, 6h)
Astazi este iarasi o zi in care facem o pauza de la rucsacii nostri incomozi. Am pornit incet de dimineata spre Campo Britanico. Urcusul a fost destul de abrupt dar peisajul din jur minunat. Se vedeau ghetarii agatati de munti si din cind in cind o rabufnire puternica ne dadea de stire ca undeva o cornisa s-a prabusit si un alt ghetar e pe cale sa se topeasca. Raurile care strabateau valea erau furtunoase si curgeau la vale cu un zgomot ametitor. La Campo Britanico era o instalata baza unei expeditii de escalada. Corturi de calitate, echipament ultimul racnet. Cred ca toti faceau parte dintr-o echipa. Am mai continuat o jumatate de ora mai sus de Campo Britanico si apoi ne-am intins la soare pe o stinca si am stat asa pierduti in admiratie aproape o ora. Adica pina a venit un puhoi de ‘hahaiti’ (adica evrei – e plin de ei pe aici...si noi sintem tare socati si nu intelegem ce se intimpla!). Acestia fiind foarte galagiosi, ne-au taiat orice speranta de liniste si solitudine. Asa ca am coborat spre Campo Italiano. Am ajuns in jur de 3 :30. Ne-am mai invirtit putin prin jur, am pregatit cina, Mircea si-a cioplit o frumusete de baston si pe la 8 :30 ne-am culcat. A doua zi ne asteapta o zi grea.
Torres del Paine
Torres del Paine (ziua 1)
Cu o zi inainte am luat un autobuz de la Punta Arenas la Puerto Natales (in jur de 3 ore). O data ajunsi la Puerto Natales ne-a intimpinat un grup de localnici, toti dornici sa ne invite sa stam in Hostalul lor. A fost chiar comic, cind una s-a indreptat hotarita spre mine si a inceput sa-mi zica ceva balbaindu-se pe spaniola (culmea!)... de nici ea nu mai stia ce vrea sa zica si in imbulzeala aia am pierdut-o din privire. In acelasi timp, o alta tipa il atacase pe Mircea si ne-a oferit o camera cu 3500 pesos pe noapte (7 dolari) sau $8 cu mic dejun inclus. Tipa era o tinerica care tot vorbea in nestire, destul de obositoare. Hostalul si camera nu erau dintre cele mai curatele. La receptie, taica-sau ne-a oferit un autobuz spre Parcul Torres del Paine cu 15.000 de pesos. Noroc ca nu l-am luat, pentru mai apoi am gasit un bilet cu 11.500. Dar sa vezi ce discurs ne-a tinut ‘domnul’ – cum ca autobuzul nostru e de proasta calitate, ca se va strica pe drum si ca sintem fraieri ca nu am luat bilete de la el. S-a atacat deasemenea cand i-am zis ca nici nu mai luam micul dejun. In dimineata urmatoare (cind ne-a intimpinat foarte ‘professional’ in maieu alb-murdar si scarpinindu-se sub brat) nici nu ne-a salutat si s-a uitat urit la noi cind a vazut ca – in cele din urma – autobuzul nostru care venise sa ne ia nu era rau deloc. Asta e ... un bolovan!
Restul zilei de ieri in Puerto Natales : am facut cumparaturi pentru cele 7 zile pe care le vom petrece in parc si am inchiriat un rucsac pentru Mircea (20.000 de pesos pentru 7 zile – scumput!)
Dupa alte 2 ore am ajuns in parc. Intrarea a costat 15.000 ($30 – foarte scump!!) de persoana. Vremea era nasoala, ploua si era frig. Am ajuns la camping, am pus cortul rapid intre 2 ploi. Era doar in jur de 12, vremea foarte urita – deci, in ziua aceasta nu puteam pleca niciunde. Am pregatit niste macaroane cu tuna – mai mult de plictiseala si nu de foame – care au auvut un gust groaznic. Am facut citeva plimbari scurte prin jurul camping-lului si apoi ne-am culcat cu speranta sa avem o zi faina maine.
Torres del Paine (ziua 2)
(Campo Torres – Base del Torres – Campo Torres; 8h)
Prima dimineata in Parcul Torres del Paine ne-a intimpinat cu un soare minunat, mai ales ca ieri a plouat mocaneste toata ziua. Ca si mic dejun am mincat putin chec cu dulceata si am baut un ceai. Pe la 9 :30 ne-am laut niste rucsacei cu haine de ploaie (ca-n orice munti, vremea se poate schimba rapid) si am apucat-o pe traseul de 4 ore dus spre baza virfurilor Torres del Paine. Traseul a fost relativ usurel cu un urcus mai teapan pe bolovani (in jur de 45 de minute) spre sfirsit. Vintul batea in rafale si era cind rece cind foarte cald. Traseul era plin de oameni din toate colturile lumii. Francezoizii facea grup distinct ca de obicei – volumul dat la maxim, toti aveau pareri care trebuiau expuse in cor si punctul final : la sfirsitul traseului au scos o sticla de vin...no (more) comment.
In fiecare ghid despre Chile este scris negru pe alb ca o vizita in Torres del Paine este un ‘must’ macar o data in viata. Si intr-adevar sint impresionanti acei dinti imensi de stinca care se oglindesc maiestuosi in apa verde a lacului de la baza. Cu vintul care parea ca s-a mai intetit putin, cu stincile golase si cu piscurile inzapezite in departare aveai impresia ca esti la cel putin 4 mii de metri. Iar noi eram la putin peste 1000 de metri...ce relative sint cifrele!
Ne-am adapostit cu Mircea dupa un mic perete de stinca si am mincat niste sandwichuri. Am baut niste apa de izvor si am pornit (nu inainte de a ne mai uita o data peste umar la Torres) in jos. In final, traseul a durat aproape 8 ore. La cort, am facut un dus si apoi am pregatit cina : supica de lentils si macaroane (...mult mai delicios ca si ieri :)
Cu o zi inainte am luat un autobuz de la Punta Arenas la Puerto Natales (in jur de 3 ore). O data ajunsi la Puerto Natales ne-a intimpinat un grup de localnici, toti dornici sa ne invite sa stam in Hostalul lor. A fost chiar comic, cind una s-a indreptat hotarita spre mine si a inceput sa-mi zica ceva balbaindu-se pe spaniola (culmea!)... de nici ea nu mai stia ce vrea sa zica si in imbulzeala aia am pierdut-o din privire. In acelasi timp, o alta tipa il atacase pe Mircea si ne-a oferit o camera cu 3500 pesos pe noapte (7 dolari) sau $8 cu mic dejun inclus. Tipa era o tinerica care tot vorbea in nestire, destul de obositoare. Hostalul si camera nu erau dintre cele mai curatele. La receptie, taica-sau ne-a oferit un autobuz spre Parcul Torres del Paine cu 15.000 de pesos. Noroc ca nu l-am luat, pentru mai apoi am gasit un bilet cu 11.500. Dar sa vezi ce discurs ne-a tinut ‘domnul’ – cum ca autobuzul nostru e de proasta calitate, ca se va strica pe drum si ca sintem fraieri ca nu am luat bilete de la el. S-a atacat deasemenea cand i-am zis ca nici nu mai luam micul dejun. In dimineata urmatoare (cind ne-a intimpinat foarte ‘professional’ in maieu alb-murdar si scarpinindu-se sub brat) nici nu ne-a salutat si s-a uitat urit la noi cind a vazut ca – in cele din urma – autobuzul nostru care venise sa ne ia nu era rau deloc. Asta e ... un bolovan!
Restul zilei de ieri in Puerto Natales : am facut cumparaturi pentru cele 7 zile pe care le vom petrece in parc si am inchiriat un rucsac pentru Mircea (20.000 de pesos pentru 7 zile – scumput!)
Dupa alte 2 ore am ajuns in parc. Intrarea a costat 15.000 ($30 – foarte scump!!) de persoana. Vremea era nasoala, ploua si era frig. Am ajuns la camping, am pus cortul rapid intre 2 ploi. Era doar in jur de 12, vremea foarte urita – deci, in ziua aceasta nu puteam pleca niciunde. Am pregatit niste macaroane cu tuna – mai mult de plictiseala si nu de foame – care au auvut un gust groaznic. Am facut citeva plimbari scurte prin jurul camping-lului si apoi ne-am culcat cu speranta sa avem o zi faina maine.
Torres del Paine (ziua 2)
(Campo Torres – Base del Torres – Campo Torres; 8h)
Prima dimineata in Parcul Torres del Paine ne-a intimpinat cu un soare minunat, mai ales ca ieri a plouat mocaneste toata ziua. Ca si mic dejun am mincat putin chec cu dulceata si am baut un ceai. Pe la 9 :30 ne-am laut niste rucsacei cu haine de ploaie (ca-n orice munti, vremea se poate schimba rapid) si am apucat-o pe traseul de 4 ore dus spre baza virfurilor Torres del Paine. Traseul a fost relativ usurel cu un urcus mai teapan pe bolovani (in jur de 45 de minute) spre sfirsit. Vintul batea in rafale si era cind rece cind foarte cald. Traseul era plin de oameni din toate colturile lumii. Francezoizii facea grup distinct ca de obicei – volumul dat la maxim, toti aveau pareri care trebuiau expuse in cor si punctul final : la sfirsitul traseului au scos o sticla de vin...no (more) comment.
In fiecare ghid despre Chile este scris negru pe alb ca o vizita in Torres del Paine este un ‘must’ macar o data in viata. Si intr-adevar sint impresionanti acei dinti imensi de stinca care se oglindesc maiestuosi in apa verde a lacului de la baza. Cu vintul care parea ca s-a mai intetit putin, cu stincile golase si cu piscurile inzapezite in departare aveai impresia ca esti la cel putin 4 mii de metri. Iar noi eram la putin peste 1000 de metri...ce relative sint cifrele!
Ne-am adapostit cu Mircea dupa un mic perete de stinca si am mincat niste sandwichuri. Am baut niste apa de izvor si am pornit (nu inainte de a ne mai uita o data peste umar la Torres) in jos. In final, traseul a durat aproape 8 ore. La cort, am facut un dus si apoi am pregatit cina : supica de lentils si macaroane (...mult mai delicios ca si ieri :)
Wednesday, January 24, 2007
Prima intilnire cu pinguinii
La 70 de km, la nord de Punta Arenas este o colonie de pinguini magelanici. Ajungind destul de devreme in Punta Arenas si dupa ce am cumparat toate biletele pentru autobuze spre Puerto Natales (de unde se ajunge la Torres del Paine) si ferry spre Puerto Williams am decis sa mergem sa vedem si pinguinii. Desi nu ma omor dupa pasari, trebuie sa recunosc ca erau dragutei – mai ales puii tare pufaciosi. Vizitele la colonie nu se fac decit seara pentru ca in timpul zilei penguinii sint plecati in larg la vinatoare. Puii cresc foarte repede in marime (la o luna au aproape aceeasi marime ca si adultii) dar puful nu li se schimba in penaj decit dupa vreo 10 luni. Acest tip de pinguini sint mai mici si se deosebesc de celalte tipuri de pinguini prin cele doua dungi negre la git.
Erau asa de dragutei cum se intorceau din apa rece ca un sloi de gheata cu aripioarele in vintul crunt si leganindu-se ca niste batrinei dintr-o parte in alta. Era atit de frig in colonia lor si vintul atit de nemilos incit te miri cum pot sa reziste zi si noapte intr-un mediu atit de putin propice vietii.
Erau asa de dragutei cum se intorceau din apa rece ca un sloi de gheata cu aripioarele in vintul crunt si leganindu-se ca niste batrinei dintr-o parte in alta. Era atit de frig in colonia lor si vintul atit de nemilos incit te miri cum pot sa reziste zi si noapte intr-un mediu atit de putin propice vietii.
Punta Arenas
Vai ce aterizare in Punta Arenas! Am crezut ca ne oprim oblu-n ocean! Avionul era inclinat cind intr-o parte cind in cealalta si tot coboram fara sa vedem nici urma de pista cind incepem sa ne indreptam plin de avint si mai ales viteza spre ocean. Apoi avionul ia din nou o intorsatura brusca si timp de citeva secunde tot asteptam zguduitura produsa de atingerea cu solul. Intr-un final au sosit si zgiltaiturile de rigoare (credeam ca am iesit demult de pe pista...sau poate am ocolit-o complet!) dar nu ne-am linistit pina cind avionul nu s-a oprit...in aeroport.
Punta Arenas ne-a placut foarte mult ca si oras. Arhitectura este frumoasa si atmosfera foarte linistita (mai ales avind in vedere ca timp de aproape 30 de ani - 1848 – 1877- a fost o colonie pentru detinuti).
Punta Arenas este renumita pentru specialitatile gastronomice cu fructe de mare. Asa ca ne-am dus si noi cu Mircea la un restaurant sa vedem despre ce e vorba (mai ales eu, ca Mircea nu gusta asa ceva). Si ca orice turist ametit de cap un prea aveam noi habar ce comandam exact. Vad in meniu ‘mariscos’ (adica fructe de mare) si comand felul acela. Mi-a adus un bol imens cu apa tulbure si cu tot felul de animalute care pluteau prin ea. Am gustat timid (Mircea intre timp infuleca cartofi prajiti cu carne si oua :) si dupa 20 de minute bolul imens parea si mai imens si mai plin cu animalute. Dupa alte 20 de minute, Mircea o cheama pe chelnerita sa platim si ‘sa-si ia lighioanta de aici’ : ))))
Ne-am plimbat putin apoi (ca sa digeram mai bine) si ne-am dus sa ne culcam. Am gasit o camera destul de ieftina la un hospedaje condus de 2 batrinei foarte simpatici. A doua zi urma sa plecam spre Torres del Paine, unde vrem sa petrecem o saptamina. Tot din Punta Arenas am cumparat bilete pentru un ferry spre Puerto Williams in Tierra del Fuego, cu plecarea pe 24 februarie.
Punta Arenas ne-a placut foarte mult ca si oras. Arhitectura este frumoasa si atmosfera foarte linistita (mai ales avind in vedere ca timp de aproape 30 de ani - 1848 – 1877- a fost o colonie pentru detinuti).
Punta Arenas este renumita pentru specialitatile gastronomice cu fructe de mare. Asa ca ne-am dus si noi cu Mircea la un restaurant sa vedem despre ce e vorba (mai ales eu, ca Mircea nu gusta asa ceva). Si ca orice turist ametit de cap un prea aveam noi habar ce comandam exact. Vad in meniu ‘mariscos’ (adica fructe de mare) si comand felul acela. Mi-a adus un bol imens cu apa tulbure si cu tot felul de animalute care pluteau prin ea. Am gustat timid (Mircea intre timp infuleca cartofi prajiti cu carne si oua :) si dupa 20 de minute bolul imens parea si mai imens si mai plin cu animalute. Dupa alte 20 de minute, Mircea o cheama pe chelnerita sa platim si ‘sa-si ia lighioanta de aici’ : ))))
Ne-am plimbat putin apoi (ca sa digeram mai bine) si ne-am dus sa ne culcam. Am gasit o camera destul de ieftina la un hospedaje condus de 2 batrinei foarte simpatici. A doua zi urma sa plecam spre Torres del Paine, unde vrem sa petrecem o saptamina. Tot din Punta Arenas am cumparat bilete pentru un ferry spre Puerto Williams in Tierra del Fuego, cu plecarea pe 24 februarie.
Subscribe to:
Posts (Atom)