Spre Patagonia...

Am pornit intr-o seara intunecoasa si racoroasa spre Puerto Williams din Punta Arenas. Ne-am imbarcat pe un vapor marfar destul de batut de vinturi. Un marinel ne-a condus spre ‘cabine’, adica scaunele in care trebuia sa ne chircim timp de 36 de ore pina la Puerto Williams. Biletele au costat 140 de dolari de persoana, cel mai ieftin mod de transport spre Patagonia. Traseul traversa Strimtoarea Magelan, apoi ieseam putin in Pacific si in final Canalul Beagle. Am prins niste zile foarte linistite si insorite. Am stat pe punte la soare admirind peisajul incredibil din jurul nostru. Vaporul serpuia printe insulite muntoase, probabil veci calcate de piciorul omului, cu unele virfuri imbracate in zapada (desi altitudinea nu depasea 1000m). Cele 2 nopti au fost insa crunte. Dormeam toti pasagerii ca niste sardine intr-o camera strimta pe niste scaune atit de tari ca si sa stai sezind era incomod. Printre colegii de drum erau niste chilieni, australieni, hahaiti (adica evrei), un cuplu de germanoizi si un englezoi care era mai tot timpul beat si tot uita ca a inceput o sticla si mai cotrobaia zampacit dupa alta. Ah! Pe vas mai era si un bucatar care l-a inceput ne-a speriat ca ne da numai sandwichuri cu brinza si sunca si apoi i s-a facut mila de noi si ne mai dadea si din mincarea pentru marinari. Spre sfirsitul calatoriei s-a imbatat si el si apoi tot incerca sa se dea pe linga straini si intreba cui poate sa-i lase numarul lui de telefon si noi sa-l sunam cind auzim de un job...