Puerto Williams

La ora 8 dimineata am debarcat din cruise-ul nostru luxuriant intr-un port flancat pe doua parti de niste epave ruginite si am descins in oraselul incetosat si adormit de la capatul lumii. Puerto Williams (orasul cel mai sudic al lumii) are o populatie de 2 mii de oameni. Este un oras nou, contruit in anii 1950, casele sint din tabla colorata, strazile nepavate. In dimineata in care am ajuns ne-a intimpinat un miros de seminee si aveam impresia ca sintem undeva printr-un sat de acasa (ce mica-i lumea!). Ne-am luat bagajele in spinare si am pornit in cautarea unei camere. Eram foarte obositi si dupa 2 nopti de dormit pe scaun, visam numai la un pat luuunnng sa ne putem intinde picioarele. Am batut la un hostal..cerea 10 mii de pesos de persoana (cam $20). Ni s-a parut mult...noi de obicei plateam intre 5 si 7 mii de pesos. Am mai incercat un loc – 12 mii de pesos. Ne-am dus apoi la primarie si acolo am intilnit un domn care ne-a recomandat un hostal si a avut si bunavointa sa ne conduca acolo. Doamna respectiva a cerut tot 10 mii ...ne-am targuit noi putin si apoi a lasat la 8 mii fara mic dejun. Ideea era ca noi voiam sa traversam cu barca sa ajungem de fapt in Ushuaia (Argentina). Cind ne-am trezit (am dormit de pe la 9 la 2 dupa masa), ne-am dus sa ne interesam de bilete. Traversatul de 3 ore pina la Ushuaia era US $105 de persoana!!! Ni s-a parut enorm de mult. Adica noi am platit $140 pentru 36 de ore de drum si astia cer 105 pentru 3 ore! In fine am mai incercat noi sa gasim o modalitate de-a traversa cu iachturile private din port, dar n-am avut noroc. De la expeditia spre Cape Horn, la care visam inocenti inainte, ne-am luat complet gindul – costa in jur de US $2500 de persoana. Asa ca am descis sa mai raminem o zi in Puerto Williams.
A doua zi ne-am dus intr-o mica excursie prin muntii din jur. De la Puerto Williams se pleaca pe un traseul aproape nemarcat aproape nemarcat de 5 zile (trebuie sa ai la tine busola sau GPS) care se numeste Dientes de Navarrino. Am urcat si noi pina pe virful unui deal sa admiram muntii din jur. Sint intr-adevari superbi! Seamana putin cu Dintii Morarului din Bucegi. Spre seara ne-am intors obositi, am pregatit cina si ne-am culcat ca si gainile pe la 9 seara. Tot cu noi in casa era cazat si un pustan englezoi care literalmente statea in fata televizorului de la 8 dimineata pina la 12 noaptea. Facea un fel de voluntariat la un parc din zona timp de 3 luni de zile. Desi era deja de 2 luni in Puerto Williams nu vorbea nici un cuvint in spaniola – pai, ce-ti trebuie spaniola cind filmele pe HBO sint in engleza??! Saraca gazda era deja exasperata ca nu se putea intelege nicicum cu el. Tot incerca sa-i mai spuna cite un cuvint, dar el raminea la toate rece.

Si uite asa am mai ramas o zi in Puerto Williams, oraselul linistit de la capatul lumii. Fiind Duminica gazda noastra draguta ne-a invitat la masa de prinz. A mai venit o familie din oras si ne-am lansat in tot felul de discutii despre Chile si tarile de unde venim noi. E asa de interesant sa vezi ca discutiile in jurul mesei decurg la fel, fie ca esti in Patagonia, in Bruxelles sau la Dudestii Vechi. Inevitabil se ajunge la fraze de genul ´doar noi chilenii´ sau ´noi francezii´ sau ´noi romanii´ sintem asa si pe dincolo, fara sa ne dam seama ca de fapt tot asa cum sintem noi, sint si oamenii din coltul opus al lumii. De aceea cind aud fraze de genul ‘doar la noi la romani se intimpla asta si asta…’ imi vine sa zic …bine, bine lasa…am mai auzit acelasi text cu 'aceleasi caracteristici unice' si la francezi si la chileni si la cubanezi si la etc., etc.


Si uite asa din vorba-n am ajuns sa povestim si de problema noastra cu transportul spre Ushuaia sau inapoi spre Punta Arenas. La care Ivan ne spune ca ar fi o posibilitate sa mergem cu un vas al armatei chilene inapoi spre Punta Arenas. Imediat am primit cu draga inima! In citeva minute a dat niste telefoane si s-a rezolvat. In ziua urmatoare la ora 9 :30 trecute fix urma sa ne prezentam la debarcaderul armatei. Si uite asa incepi sa crezi in destin…
Despre inedita calatorie care urmeaza va voi povesti mai incolo.
Restul zilei am petrecut-o cu englezoiul, care – si-a calcat pe inima si pe programul TV- si ne-a dus sa ne arate gradina botanica unde 'voluntariaza'.