despre copci

in mintea mea trebuiau sa fie galbene si mult mai rasfirate...asa au fost la operatia de la picior de la 5 ani si asa imi inchipuiam ca trebuie sa fie toate copcile! Si nu mica mi-a fost mirarea sa le descopar azi dimineata albastre si foarte dese. Dar sint in vindecare si vineri am programarea sa mi le scoata.

Deci ce s-a intimplat alaltaieri...am pornit de acasa pe la ora 9 dimineata. Ne-am laut ramas bun de la parinti, taica-meu ne-a condus vreo 10 km si apoi am continuat singuri pe un drum superb de tara.




Imediat dupa ce am luat coltul, peisajul s-a schimbat din citadin, aglomerat si mohorat in verde, linisititor si imbietor la viata. Drumul trecea pe linga casute vechi din lemn si gradinite pline cu floricele, de pe dealuri vedeai lanurile cu griu si vacutele pascind. Am intilnit alti doi ciclisti care se antrenau pentru o tura de 2 saptamini in Newfoundland. Am povestit o buna bucata de drum despre ciclism, locuri vizitate, sugestii, etc. Apoi pe masura ce ne apropiam de Niagara Escarpment au urmat niste delauri tapene.



Cel care a zis ca in Ontario totul este plat desigur nu a explorat regiunea cu o bicicleta incarcata intr-o zi calda de vara. Dar Mircea a fost foarte intelegator, nu m-a grabit si ma astepta rabdator la fiecare virf de deal. Apoi dupa deal vine coborisul, cind plutesti usor si fara efort si simti in fata adiera placuta a vintului. Intr-o asemenea coborire placuta, cind chiar ma bucuram la gindul ca cobor dealul acesta fara sa trebuiasca sa-l urc inapoi (cum se intimpla de fiecare data cind faceam mici ture prin imprejurimi), cind simteam bucuria ca in sfirsit am plecat in aceasta calatorie si ca ne asteapta zeci de momente asemanatoare...bicicleta a inceput sa se scuture incontrolabil. Se clatina dintr-o parte in alta si nu stiam din ce cauza. M-am gindit atunci sa fie viteza de la coborare??...Asa ca am inceput sa frinez virtos, roata din fata s-a blocat si in urmatorul moment m-am trezit pe asfalt. M-am uitat apoi in fata sa vad daca Mircea m-a vazut. In urmatoarea secunda era linga mine si imi tot spunea sa plec din drum si sa ma asez undeva pe margine.

L-am ascultat, apoi a scos trusa de prim ajutor si mi-a pus ceva pe frunte sa-mi opresaca singerarea. A oprit apoi o masina care ne-a dus pe amindoi la spital.
Norocul nostru a fost ca spitalul era la 5 minute.




Mai tirziu aveam sa aflam ca masina era aproape noua si ca faptul ca i-am murdarit locul din fata cu singe nici nu a fost macar bagat in seama. Acelasi domn s-a intors apoi la locul accidentului si a recuperat bicicletele aruncate de Mircea prin tufisuri. Cind ne-am dus apoi sa luam bicicletele, am avut placerea sa-l cunoastem mai bine pe acest domn si pe sotia lui. Doi oameni minunati, calzi si deosebit de deschisi si primitori.

Spre seara am ajuns inapoi acasa. A doua zi Mirceaa a dus bicicleta la un mecanic. Verdictul: totul s-a intimplat din cauza unei greseli mecanice. Aceste biciclete, facute special pentru touring, au fost cumparate din Chicago. Ele sint aduse din Olanda si acest magazin din Chicago este singurul care le distribuie in America de Nord. Bicicletele sint trimise dezasamblate si trebuiesc reasamblate in magazinul de desfacere. Ei, cind bicicleta mea a fost asamblata un surub de la ghidon nu a fost bine strins. Avind in vedere ca aveam pentru prima oara greutate pe fata si probabil si din cauza vitezei, acest surub a cedat si ghidonul a inceuput sa joace, dezechilibrind bicicleta.



Noroc in schimb ca purtam casca de ciclism...altfel nici nu vreau sa ma gindesc...
Acum sintem acasa si asteptam sa ma vindec. Tot vom pleca in cucerirea vestului...doar putin mai babeste de acum incolo.