Prima Zi: Lhasa – Chuxi – inceputul urcusului spre Kamba La (84 km)

-am pornit pe la 9h30 din Lhasa. Desi ne-am trezit pe la 7 dimineata, pina am pus toate bagajele pe bicicleta s-a facut deja 9.

-iesirea din Lhasa a fost relativ usoara. Se pare ca orice orasel, chiar si in creieri de munte, daca este croit dupa gustul chinezilor include benzi perfecte pentru biciclisti.
Am intrebat doar de 2 ori pe unde sa cotim spre Chuxi.

-odata iesiti din oras, drumul a continuat sa fie drept dar s-a intetit traficul, cu multe autobuze, tractoare, basculante. Poluare era pe alocuri agasanta si insuportabila.

-am trecut prin citeva sate tibetane si toata lumea ne saluta cu eternul HALLOO!

-dupa ce am trecut de intersectia cu drumul spre aeroport, aglomeratia s-a mai domolit.

-am trecut printr-un sat, la prima vedere linistit, cind ce ne e dat sa vedem…o ceata de copchii goi pusca fug drept spre noi urlind in cor ‘money! Money!’

-luati prin surprindere incercam sa acceleram dar ceata sa tine dupa noi, blocheza drumul, se agata de biciclete. Intr-un sfirsit reusim sa scapam. Ne dam in scurt timp seama ca ne-au furat sticlele de apa agatate in spatele bicicletei. Ce gust amar in aceasta prima zi de pedalat pe platoul Tibetan!

-doboriti de sete si de soarele arzator, ne oprim la o dugheana mica sa luam ceva de baut. Ne asezam putin la umbra si urmarim cum in acesta dup-amasa de simbata, se joaca table tacticos, se discuta iar batrinii se roaga invirtind indeminatici ‘prayer wheels’ frumos incrustate.

-pe la 5 dupamasa, ametiti de caldura, si dupa vreu km de urcus, ne oprim intr-un sat si reusim sa cerem voie sa ne punem cortul in curtea unei taranci.

-femeia, care tesea linistita in tinda umbroasa a casei privind nepasatoare spre Kamba La (monstrul de urcus care ne astepta in ziua urmatoare), ne cere la inceput 100 de yuani (un hotel in Beijing era 200 de yuani…saraca nici nu stia cit sa ceara:). Ii oferim 30 de yuani si accepta.

-satele tipic tibetane au case cu ziduri groase, varuite in alb. Portile sint frumos impodobite si colorate, multe cu semnul asemanator svasticii…symbol al victoriei in cultura tibetana

-am petrecut cu Mircea citeva momente pe aceasta veranda linistita, urmarind cum in amurg, in sunetul talangilor si ciripitul pasarelelor viata in acest sat Tibetan curge dupa acelasi ritm linistit ca-n orice alt sat din lume.

-spre innoptat a venit si domnul de la sapa si prin semne ne-a sugerat sa ne mutam inauntru ca-n timpul noptii bat vinturi puternice.

-apoi ne-a invitat in bucatarie la un ceai gras din unt de yak (are un gust sarat oarecum). Cum mi se golea putin canita (…si abia se golea:) cum mi-o umplea iarasi de a trebuit sa-i fac semn pina la urma ca ajunge. Aveam sa vedem mai apoi in calatorie ca unul dintre regulile de curtoazie la tibetani este ca tot timpul paharul sau farfuria oaspetelui sa fie plina.

-si asa din paharel in paharel am inceput sa inchegam o conversatie in tibetana! Aveam cu noi citeva fraze dintr-un ghid si le-am tot reciclat pina am obosit si noi si gazda si ne-am retras la culcare.