Ni hao! (Salut!)

Primul cuvint pe care am reusit sa-l retin din nebunia de sunete si tonuri ale limbii chineze. Acum ma stradui sa pronunt corect cuvintul ‘xiexie’ (adica ‘multumesc’)...dar deocamdata, luindu-ma dupa reactia neutra a oamenilor, tare mi-e frica ca mai am de lucru.

Astfel, am sosit acum 3 zile in Beijing, dupa 24 de ore e zbor extrem de obositoare si dupa o oprire de o ora in Shanghai. Norc ca aveau filme in avion si astfel m-am pus si eu la punct cu ultimele aparatii cinematografice, aspect destul de neglijat de vreo 2 ani incoace cu atitea calatorii. Si apropos de filme, Air China este mult mai moderna decit United Airlines – fiecare pasager avind televior propriu si posibilitatea de a-si alege singur filmele.

Am aterizat in intimidantul Beijing (populatie: 14 milioane, suprafata: aproape cit Belgia) la ora 12 noaptea. De la aeroport am luat un taxi mai mare ca sa incapa cutiile de biciclete pina la un hotel, unde Mircea rezervase prin internet o camera cu citeva zile inainte. Desi picam de somn, eram atit de curiosi sa vedem cum arata locul in care am ajuns incit stateam cu ochii larg deschisi, incercind sa deslusim silueta orasului in aceasta prima noapte varatica in Beijing. Am fost placut suprinsi de calitatea impecabila a drumurilor, de autostrazi, curatenie, luminile orasului de mirosul imbatator de tei care ne-a invaluit cind am coborat din masina.

La hotel, ajungind atit de tirziu, nu ne mai pastrasera rezervatia pentru camera oe care Mircea o rezervase intial (adica, cea mai ieftina din hotel) si ne-au dat in schimb o camera – apartament foarte luxoasa la acelasi pret. Fericiti de perspectiva unui somn lung si intins, am trintit bagajele in mijloc si am adormit instantaneu.

Plimbari prin Beijing

Ne-am trezit de dimineata si nu ne venea sa credem unde sintem. Cel putin mie mi se parea complet ireal. A trebuit insa rapid sa ne revenim pentru ca trebuia sa schimbam camerele si sa transportam incomodele cutii de la etajul 2 la 4 unde era camera pe care initial trebuia sa o ocupam.

Odata reinstalati, am iesit pe usa sa ne pierdem pe marile bulevarde. La 14 milioane de locuitori, ma asteptam sa fim inghitit de o mare de oameni, agasati de claxoane nerabdatoare, calcati in picioare de biciclete...si cind colo strazile erau aerisite, unele alei umbroase, placute. Nu erau prea multe masini iar cele care se nimereau sa circule nu erau foarte galagioase. M-a distrat atit de mult sa revad blocurile asemanatoare cu cele de la noi, punctate de aceeasi manie a acoperitului/ sau nu de balcoane, aranjate de-a lungul soseleleor, cu parterele ‘amenajate’ in magazine, restaurante, etc. Acelasi stil de magazin de confectii (parca eram din nou aievea la complexul Cora, Hunedoara :)))), de materiale de constructii, de mici bacanii.

Spre seara ne-am dus in Piata Tian’anmen. Impresionanta priveliste! Cea mai mare piata din lume, dintr-o parte strajuita de un imens portret cu Mao iar in cealalta actualul presedinte al Chinei. Fiind saptamina de 1 Mai muncitoresc, chinezi din toate colturile tarii au venit mindri sa fluture stegulete rosii in toate partile. Erau grupulete care se plimbau organizat cu un lieder in fata si faceau poze incintati. Cei de la tara se deosebeau de oraseni printr-un ‘je ne sais quoi’... tenisi Dragasani, fetele mai obosite, pielea mai bronzata, un fel de privire pierduta .

Ne-au impresionat in schimb curatenia si disciplina. La asemenea numar de oameni nu era o hirtiuta pe jos, lumea mergea in siruri, nu se impingeau.

Cu bicicleta prin Beijing

Mircea a clasat Beijing-ul ca fiind de departe cel mai placut oras in care sa te plimbi cu bicicleta. Toate bulevardele au spatii largi amenajate pentru biciclete, de multe ori despartite de soseaua principala printr-ul gardulet sau spatiu verde. Apoi de pe aceste mari bulevarde de strecori in cartiere micute, numite ‘hutong’, cu strazi inguste, si casute mici si tipice.