prin colturi de lume

Gazda noastra si satul fara nume in care am innoptat prima noapte

2007-05-29T22:10:00.001-07:00

O partida de table...momente pe care numai calatorind cu in pasul bicicletei le poti surprinde

2007-05-29T22:07:00.000-07:00

Calatorului ii sade bine cu drumul...imagini din prima zi de ciclism

2007-05-29T22:03:00.000-07:00

Tashi Dele...sau Bine ati venit in Lhasa! Cladirea mare si alba este Palatul Potala

2007-05-29T21:50:00.001-07:00

A doua zi: Sat fara nume – Kamba La – Lacul Yamdrock (31.49 km)

2007-05-29T06:08:00.000-07:00

-judecind dupa serpentinele insirate pe coama muntelui, stiam ca aceasta zi fi, daca nu cea mai grea, una dintre cele mai grele din toata calatoria.

-porneam de la 3700 de m. si trebuia sa traversam o trecatoare la 4890 de m. (Kamba La – ‘La’ pe tibetana inseamna ‘trecatoare, pas’) si apoi sa coborim la 4,460 de m si sa campam pe malul lui Yamdrock Tso (‘Tso’ inseamna ‘lac’)

-imediat ce ne-am luat ramas de la buna noastra gazda, am inceput urcusul copacel. Incetuc, incetuc cu o viteza de 4km pe ora pedalam in ritm constant, incercind sa ne dramuim energia pentru restul urcusului, care dupa aproximarile noastre avea vreo 20-25 de km.

-erau serpentine foarte lungi si, lucru bun, inclinatia nu depasea 5%
-amindoi am tras concluzia ca aacesti chinezi stiu sa construiasca cele mai faine drumuri din lume

-in zare se contura timid un mic stil si imediat am inceput sa cred cu fermitate crescinda ca…da’ de urcusul se termina acolo???!!!
-cu cit ne apropiam insa de stilpul cu pricina, cu atit ne dadeam seama ca ar fi prea frumos ca urcusul sa se termine acolo…dar speranta moare ultima si dupa vreo 10 km s-a topit orice gind frumos cind am vazut setul doi de serpentine labartate pe o distanta de cel putin inca 10 km.

-oamenii din autobuzele si masinile care treceau, ne faceau cu mina , scoteau nerabdatori pe geam aparatele foto si de filmat (chiar!) sa ne captureze pe vecie.

-culmea a fost cind o masina de chinezoi s-a oprit efectiv linga noi. Ne-am oprit si noi. Voiau sa faca poze cu noi.

-Asa ca eu si Mircea stateam nemiscati cu toaclele si chinezutii entuziasmati se perindau unul cite unul, rind pe rind sa-si faca cite o poza cu noi. M-am simtit si putin ciudat…parca eram monumente sau ceva ciudatenii istorice

-au fost insa draguti si ne-au dat patru sticle de apa.

-in timpul sedintei foto a inceput o grindina marunta si rece.
-chinezutii s-au precipitat chicotind in masina si noi am ramas cu bicicletele in ploaie cautind din ochi un adapost
-ce noroc ca am dat de un sant putin acoperit si ne-am virit repede sub acoperisul de beton
-am luat o mica gustare si am asteptat sa se termine ploaia
-vremea in Tibet e tare schimbatoare

-ne mai asteptau un sir interminabil de serpentine. Urcasem deja de 2 ore si cind priveam in zare, masinile coctate pe serpentine pareau la fel de pitice. Intreg procesul devenea din ce in ce mai descurajant

-mai mult, au inceput sa se faca simtite si semnele altitudinii. Acestea combinate cu efortul si oboseala, dadeau nastere la ginduri de genul: ce-ar fi oare daca as trinti bicicleta asta si as lua o masina pina sus?!

-dar am continuat sa urcam anevoios, cind cu 4, cind cu 5 km pe ora. Ne mai intimpina din cind in cind si cite o rafala de vint. Tot la un km, sau uneori si la 500 sau 700 de m. trebuia sa ne oprim sa ne odihnim.

-dupa 7ore si 30 de minute am ajuns in virf. Asa s-a terminat cel mai greu urucus din viata mea! (nu se compara cu cele facute in Franta: Mt Ventoux sau Mt. Galibier au fost mici aspiranti)

-in virf era organizat putin circ pentru turisti: corturi de tibetani, tarabe cu bijuterii, niste yaci impopotonati…basama ca pentru poze

-de partea cealalta o panorama superba cu lacul Yamdrock si muntii din jur se desena in zare

-ne-am oprit cu Mircea sub steguletele de rugaciuni care impodobesc fiecare trecatoare sau virf de munte in Tibet si am luat o gustare bine meritata
-eram foarte fericiti amindoi

-am coborit apoi vreo 10 km pe partea cealalta si am gasit un loc super de camping pe Yamdrock Tso
-am petrecut o seara superba: am cinat paine cu salam si usturoi si la desert portocale dulci si zemoase

-era o liniste groasa, asa cum numai in inima naturii poti simti. Se auzeau doar valurelele lacului clipocind

-si cum eram in Tibet, tarimul surprizelor fara de sfirsit, tocmai cind mincam mai cu pofta au aprut din senin – ca nu era efectiv de unde altundeva! – doi tibetani. S-au asezat gugut si se uitau la noi cum mincam si tare se mai amuzau
-cind s-au plictisit au plecat la fel de inofensivi cum au venit (…nici macar poza nu ne-au facutJ)

-dupa cina ne-am plimbat putin si apoi ne-am culcat linistiti ca am reusit sa trecem si de Kamba La!

Prima Zi: Lhasa – Chuxi – inceputul urcusului spre Kamba La (84 km)

2007-05-29T05:13:00.001-07:00

-am pornit pe la 9h30 din Lhasa. Desi ne-am trezit pe la 7 dimineata, pina am pus toate bagajele pe bicicleta s-a facut deja 9.

-iesirea din Lhasa a fost relativ usoara. Se pare ca orice orasel, chiar si in creieri de munte, daca este croit dupa gustul chinezilor include benzi perfecte pentru biciclisti.
Am intrebat doar de 2 ori pe unde sa cotim spre Chuxi.

-odata iesiti din oras, drumul a continuat sa fie drept dar s-a intetit traficul, cu multe autobuze, tractoare, basculante. Poluare era pe alocuri agasanta si insuportabila.

-am trecut prin citeva sate tibetane si toata lumea ne saluta cu eternul HALLOO!

-dupa ce am trecut de intersectia cu drumul spre aeroport, aglomeratia s-a mai domolit.

-am trecut printr-un sat, la prima vedere linistit, cind ce ne e dat sa vedem…o ceata de copchii goi pusca fug drept spre noi urlind in cor ‘money! Money!’

-luati prin surprindere incercam sa acceleram dar ceata sa tine dupa noi, blocheza drumul, se agata de biciclete. Intr-un sfirsit reusim sa scapam. Ne dam in scurt timp seama ca ne-au furat sticlele de apa agatate in spatele bicicletei. Ce gust amar in aceasta prima zi de pedalat pe platoul Tibetan!

-doboriti de sete si de soarele arzator, ne oprim la o dugheana mica sa luam ceva de baut. Ne asezam putin la umbra si urmarim cum in acesta dup-amasa de simbata, se joaca table tacticos, se discuta iar batrinii se roaga invirtind indeminatici ‘prayer wheels’ frumos incrustate.

-pe la 5 dupamasa, ametiti de caldura, si dupa vreu km de urcus, ne oprim intr-un sat si reusim sa cerem voie sa ne punem cortul in curtea unei taranci.

-femeia, care tesea linistita in tinda umbroasa a casei privind nepasatoare spre Kamba La (monstrul de urcus care ne astepta in ziua urmatoare), ne cere la inceput 100 de yuani (un hotel in Beijing era 200 de yuani…saraca nici nu stia cit sa ceara:). Ii oferim 30 de yuani si accepta.

-satele tipic tibetane au case cu ziduri groase, varuite in alb. Portile sint frumos impodobite si colorate, multe cu semnul asemanator svasticii…symbol al victoriei in cultura tibetana

-am petrecut cu Mircea citeva momente pe aceasta veranda linistita, urmarind cum in amurg, in sunetul talangilor si ciripitul pasarelelor viata in acest sat Tibetan curge dupa acelasi ritm linistit ca-n orice alt sat din lume.

-spre innoptat a venit si domnul de la sapa si prin semne ne-a sugerat sa ne mutam inauntru ca-n timpul noptii bat vinturi puternice.

-apoi ne-a invitat in bucatarie la un ceai gras din unt de yak (are un gust sarat oarecum). Cum mi se golea putin canita (…si abia se golea:) cum mi-o umplea iarasi de a trebuit sa-i fac semn pina la urma ca ajunge. Aveam sa vedem mai apoi in calatorie ca unul dintre regulile de curtoazie la tibetani este ca tot timpul paharul sau farfuria oaspetelui sa fie plina.

-si asa din paharel in paharel am inceput sa inchegam o conversatie in tibetana! Aveam cu noi citeva fraze dintr-un ghid si le-am tot reciclat pina am obosit si noi si gazda si ne-am retras la culcare.

Lhasa – Shigatse: o portie de ciclism pe platoul Tibetan

2007-05-29T04:43:00.000-07:00

Am ajuns in Lhasa cu avionul, zbor direct din Chengdu. Am avut noroc sa reusim sa obtinem permisul de intrare, avind in vedere ca la ora actuala strainii nu mai au voie sa intre in Tibet din cauza unor demonstratii de independenta pornite de niste turisti americani la inceputul primaverii.

Lhasa este un oras foarte interesant. La intrare te intimpina arhitectura chinezeasca, oarecum modernista si lipsita de inspiratie. Centrul vechi este insa o alta poveste: parca intri in lumea lui Sadoveanu. Oameni cu fete muncite, in haine groase de lina, cu cusme pe cap, femei cu copii legati in spate, fumuri si mirosuri de tot felul de mirodenii, cintecul in surdina al calugarilor tibetani...Este o lume care va apune dar pe care am savurat-o din plin in cele citeva zile petrecute in Lhasa. Intr-o zi rece si ploioasa am vizitat Potola Palace, manastirea imensa care troneaza in Lhasa.

Dupa ce ne-am reacomodat cu altitudinea am inceput sa planuim calatoria cu bicicleta. Si iata ce-a iesit. Calatoria a tinut cu totul 7 zile. Punctele de rezistenta au fost cele doua virfuri: unul de 4700 de m. (Kamba La) si al doilea de 5010 m. (Karo La). Decamdata veti savura textul si apoi voi adauga pozele.

Un moment de liniste abia cind am ajuns la ultimul (si uriasul) set de scari...putini au mai avut energie sa se avinte pina la capat

2007-05-17T01:46:00.000-07:00

'Trecea fanfara militara.....'

2007-05-17T01:44:00.000-07:00

Modele de politisti:)

2007-05-17T01:42:00.000-07:00

Am prins o zi cu FOARTE multa lume si acest lucru a taiat putin din grandiozitatea momentului

2007-05-17T01:40:00.000-07:00

Unele portiuni erau extrem de abrupte!

2007-05-17T01:37:00.000-07:00

Intilnirea cu Marele Zid Chinezesc

2007-05-17T01:31:00.000-07:00

Paradisul biciclistilor...iata si de ce:

2007-05-17T01:26:00.000-07:00

Grandioasa gara de Vest (Beijing)

2007-05-17T01:25:00.000-07:00

Recunoasteti blocurile? (si eterna intrebare: a acoperi sau a nu acoperi balconul?)

2007-05-17T01:23:00.000-07:00

La plimbare prin Beijing

2007-05-17T01:13:00.000-07:00

Un salut tovarasesc din Piata Tian'anmen!

2007-05-10T02:29:00.000-07:00

Panorame din Beijing

2007-05-10T02:21:00.000-07:00

Bine ati venit in Hutong (cartiere cu stradute inguste care imipinzesc Beijing-ul)

2007-05-10T02:17:00.000-07:00

Cit timp mi-ar trebui oare sa le pot gusta pe toate?!

2007-05-10T02:15:00.000-07:00

Mircea minuind 'betele' cu o dexteritate ingrijoratoare

2007-05-10T02:14:00.000-07:00

Transport de apa eficient

2007-05-10T02:12:00.000-07:00

Orasul Interzis ('Forbidden City')

2007-05-10T02:07:00.000-07:00

Ni hao! (Salut!)

2007-05-10T01:07:00.000-07:00

Primul cuvint pe care am reusit sa-l retin din nebunia de sunete si tonuri ale limbii chineze. Acum ma stradui sa pronunt corect cuvintul ‘xiexie’ (adica ‘multumesc’)...dar deocamdata, luindu-ma dupa reactia neutra a oamenilor, tare mi-e frica ca mai am de lucru.

Astfel, am sosit acum 3 zile in Beijing, dupa 24 de ore e zbor extrem de obositoare si dupa o oprire de o ora in Shanghai. Norc ca aveau filme in avion si astfel m-am pus si eu la punct cu ultimele aparatii cinematografice, aspect destul de neglijat de vreo 2 ani incoace cu atitea calatorii. Si apropos de filme, Air China este mult mai moderna decit United Airlines – fiecare pasager avind televior propriu si posibilitatea de a-si alege singur filmele.

Am aterizat in intimidantul Beijing (populatie: 14 milioane, suprafata: aproape cit Belgia) la ora 12 noaptea. De la aeroport am luat un taxi mai mare ca sa incapa cutiile de biciclete pina la un hotel, unde Mircea rezervase prin internet o camera cu citeva zile inainte. Desi picam de somn, eram atit de curiosi sa vedem cum arata locul in care am ajuns incit stateam cu ochii larg deschisi, incercind sa deslusim silueta orasului in aceasta prima noapte varatica in Beijing. Am fost placut suprinsi de calitatea impecabila a drumurilor, de autostrazi, curatenie, luminile orasului de mirosul imbatator de tei care ne-a invaluit cind am coborat din masina.

La hotel, ajungind atit de tirziu, nu ne mai pastrasera rezervatia pentru camera oe care Mircea o rezervase intial (adica, cea mai ieftina din hotel) si ne-au dat in schimb o camera – apartament foarte luxoasa la acelasi pret. Fericiti de perspectiva unui somn lung si intins, am trintit bagajele in mijloc si am adormit instantaneu.

Plimbari prin Beijing

Ne-am trezit de dimineata si nu ne venea sa credem unde sintem. Cel putin mie mi se parea complet ireal. A trebuit insa rapid sa ne revenim pentru ca trebuia sa schimbam camerele si sa transportam incomodele cutii de la etajul 2 la 4 unde era camera pe care initial trebuia sa o ocupam.

Odata reinstalati, am iesit pe usa sa ne pierdem pe marile bulevarde. La 14 milioane de locuitori, ma asteptam sa fim inghitit de o mare de oameni, agasati de claxoane nerabdatoare, calcati in picioare de biciclete...si cind colo strazile erau aerisite, unele alei umbroase, placute. Nu erau prea multe masini iar cele care se nimereau sa circule nu erau foarte galagioase. M-a distrat atit de mult sa revad blocurile asemanatoare cu cele de la noi, punctate de aceeasi manie a acoperitului/ sau nu de balcoane, aranjate de-a lungul soseleleor, cu parterele ‘amenajate’ in magazine, restaurante, etc. Acelasi stil de magazin de confectii (parca eram din nou aievea la complexul Cora, Hunedoara :)))), de materiale de constructii, de mici bacanii.

Spre seara ne-am dus in Piata Tian’anmen. Impresionanta priveliste! Cea mai mare piata din lume, dintr-o parte strajuita de un imens portret cu Mao iar in cealalta actualul presedinte al Chinei. Fiind saptamina de 1 Mai muncitoresc, chinezi din toate colturile tarii au venit mindri sa fluture stegulete rosii in toate partile. Erau grupulete care se plimbau organizat cu un lieder in fata si faceau poze incintati. Cei de la tara se deosebeau de oraseni printr-un ‘je ne sais quoi’... tenisi Dragasani, fetele mai obosite, pielea mai bronzata, un fel de privire pierduta .

Ne-au impresionat in schimb curatenia si disciplina. La asemenea numar de oameni nu era o hirtiuta pe jos, lumea mergea in siruri, nu se impingeau.

Cu bicicleta prin Beijing

Mircea a clasat Beijing-ul ca fiind de departe cel mai placut oras in care sa te plimbi cu bicicleta. Toate bulevardele au spatii largi amenajate pentru biciclete, de multe ori despartite de soseaua principala printr-ul gardulet sau spatiu verde. Apoi de pe aceste mari bulevarde de strecori in cartiere micute, numite ‘hutong’, cu strazi inguste, si casute mici si tipice.

Merci Petruuuuskkk si Peter!

2007-04-30T16:31:00.000-07:00

Ne-am simtit minunat la voi! O sa-mi fie dor de tine. Sa aveti grija cu Angelina si abia astept sa ne revedem de data aceasta LA NOI (sau la Dudesti..se subintelege:)!!

Hakka de Adio...cu tristete:(((

2007-04-30T16:28:00.000-07:00

Inapoi in Wellington, Gipsy ne ajuta cu planurile pentru atacarea Chinei!!

2007-04-30T16:26:00.000-07:00

Poza frumoasa...cinste cui te-a luat:)))

2007-04-30T16:24:00.000-07:00

Auckland...unde, conform legii, se mai traverseaza si pe diagonala

2007-04-30T16:23:00.000-07:00

Pierdute prin copac (Auckland)

2007-04-30T16:21:00.000-07:00

Sudul si nordul se intilnesc in Auckland

2007-04-30T16:19:00.000-07:00

Pasul Tongariri

2007-04-30T16:10:00.000-07:00

Waihiki Island

2007-04-30T16:05:00.000-07:00

In drum spre Ruapehu

2007-04-30T15:58:00.000-07:00

Mishika

2007-04-30T15:56:00.000-07:00

THE MAZDA! (cineva a fost profund impresionat :)

2007-04-30T15:54:00.000-07:00

Makara Beach

2007-04-30T15:50:00.000-07:00

La 10 minute de Wellington...

2007-04-30T15:49:00.000-07:00

o cafea? ...cam greu de refuzat

2007-04-30T15:43:00.000-07:00

Wellington de la fereastra noastra

2007-04-30T15:42:00.000-07:00

La o plimbare prin Wellington

2007-04-30T15:35:00.000-07:00

Noua Zeelanda

2007-04-30T15:33:00.000-07:00

Dupa 20 de ore de zbor intre Toronto - San Francisco - Sydney si inca vreo 5 ore pina in NZ, in sfirsit aterizez in Wellington. In semn de bun venit, cei de la aeroport mi-au controlat absolut toate bagajele foarte riguros. In gindul meu m-am bucurat ca nu am cedat tentatiei sa vir prin desagi niste cirnaciori de acasa... La iesire m-a asteptat Mircea si impreuna ne-am dus cu masina la Cristina acasa. Primul soc: se conduce pe stinga si totul este invers.

A fost o mare bucurie sa o revad pe Cristina. Casuta lor este superba, cocotata pe un deal de unde se vede orasul si portul Wellington. Oraselul este asezat pe niste dealurie abrupte si strazile urca si coboara in curbe taioase. Intr-o zi insorita de toamna (de aprilie) am iesit cu Mircea si cu Mazda decapotabila a lui Cristina in jurul Wellingtonului, spre Makara Beach. A fost superb! Drumul era ceva fantastic – ingust, serpuia neobosit printre dealuri aurii de aveam impresia ca sintem pe un roller coaster.

Aceste 2 saptamini cu Cristina si Peter au fost de neuitat! Am colindat cafenele (una dintre mindriile Wellingtonului), ne-am plimbat pe plajile din jur... In primul weekend am fost intr-o excursie la vreo 3 ore de Wellington, in Ruapehu – munti vulcanici. Am mers cu Mircea pe un traseu superb peste pasul Tongariri, de unde am admirat peisajul vulcanic cu pamint rosiatic si lacuri azurii.

Weekendul trecut am fost doar eu cu Cristina in Auckland si de acolo am vizitat insula Waihike. Am colindat podgorii pline de sarm, cafenele, plaji – intr-un cuvint ne-am relaxat si (inevitabil) am povestit tot ce s-a intimplat de la Dudesti incoace.

Cind te simti bine timpul zboara repede si deja trebuie sa planuim urmatoarea parte a calatoriei.

Desi intial planuisem sa ne oprim in Sydney 2 zile inainte de Beijing, nu o vom face pina la urma. Distractia ar iesi la aproape 500 de dolari pentru amindoi, avind in vedere ca 90 de dolari de persoana ne-ar costa doar viza pentru Australia (desi avem pasapoarte canadiene). Astfel, zburam direct in China.

Calle Florida (BA)

2007-02-17T19:45:00.000-08:00

Bulevardul cu 6 benzi de circulatie...intr-o directie!

2007-02-17T19:43:00.000-08:00

2007-02-17T19:42:00.000-08:00

Vedere de la camera hotelului nostru (Buenos Aires)

2007-02-17T19:38:00.000-08:00

Buenos Aires, despartirea si reintoarcerea

2007-02-17T19:31:00.000-08:00

Oricit de trist ai fi, cind ajungi in Buenos Aires uiti de toate! Acest superb oras, plin de viata, de energie, de muzica ne-a readus zimbetul pe buze. Din pacate aici aveam sa ne separam drumurile pentru o perioada : Mircea continua aventura in Noua Zeelanda iar eu trebuie sa ma intorc la scoala.

In BA am petrecut ultimele doua zile in America de Sud. Ce loc perfect sa-ti iei ramas bun de la fascinanta lume sud-americana (……dar nu si de la Mircea :(!

De cind m-am intors toata lumea intreaba : Cum a fost in America de Sud? La o asemenea intrebare vaga nu pot sa raspund decit la fel de vag : Frumos! Atunci se incearca intrarea in detalii : Cum a fost in Bolivia (de exemplu)? La fel de vag… Experientele pe care le-am trait in aceasta calatorie au fost atit de bogate pentru noi! Incepind cu aterizarea in Cuzco si fiind intimpinanti la iesirea din aeroport de o peruanca imbracata traditional care vindea bomboane de coca (am si cumparat :), ne-am dat seama ca sintem pe puctul de a incepe o calatorie inedita. Am descoperit frumusetea unor tari si a unor oameni despre care nu stiam aproape nimic. In Peru ne-au impresionat Machu Picchu iar zielele petrecute pe insulele de pe lacul Titihaha nu vor fi usor de uitat (nu-i asa Mircea?). Am savurat fiecare clipa petrecuta in superba Bolivie. La Paz-ul, chiar daca intimidant la intrare, ne-a cucerit iremediabil.

Cind am intrat in Chile am simtit imediat ca revenim in lumea de vest: reguli stricte la vama, oameni mai rigizi si formali, drumuri perfecte pline de semne... Si chiar daca dupa standardele tuturor acesta ar fi un lucru desirabil, un sentiment inexplicabil de tristete ne-a cuprins. Era ca si cum calatoria se sfirsea intr-un fel...ca si cum ma intorc acasa desi fizic sint atit de departe. Bineinteles ca dupa citva timp am descoperit si originalitatea spiritului Chilean.

Cred ca acum este inca momentul de a vizita America de Sud. Si zic ‘inca’ pentru ca incet (dar sigur) vom fi toti bine imbracati in aceleasi haine, toti vom minca aceleasi lucruri si trai in case identice. Si apoi preturile sint inca foarte acceptabile (exceptie facind Torres del Paine si orice este mai la sud de Puerto Williams : Cabo de Horno, Antartica).

Aici se incheie acest capitol…Asi es la vida! Ne revedem la jumatatea lui aprilie cind ma reintilnesc cu Mircea si continuam aventura in doi. Mi..ma astepti, bine?

Léka nošt everybody!

Un incident neplacut din calatorie

2007-02-17T18:28:00.001-08:00

A avut loc in Mendoza, chiar in centrul orasului pe o strada pietonala. Stateam pe o bancuta amindoi. Eu scriam ceva la laptop in timp ce Mircea s-a ridicat putin de pe banca si s-a dus 2 metri mai incolo la un chiosc de ziare. Numai bine ca niste hoti – care aveau ochii pe noi de ceva timp – au profitat de ocazie si au inhatat pe nesimtite rucsacul lui Mircea. Nici nu stim exact cind s-a intimplat dar – gindindu-ma in retrospectiva – banui momentul. In timp ce eu scriam de zor un mesaj pe laptop un tip vine la mine si-mi vira sub ochi niste CD-uri goale si baguie ceva ca daca nu vreau sa cumpar. Ii spun ca nu si apoi dispare. N-am bagat in seama gestul lui (mai ales ca e plin de din-astia care vind tot felul) doar cind a revenit Mircea vad ca rucsacul lui nu mai este pe banca. Sigur erau 2 hoti : unul mi-a distras atentia iar celalat a furat rucsacul. In rucsac erau pasaportul, haine de ciclism, niste carduri de memorie foto si vreo 60 de dolari. Faza este ca hotul nici macar nu s-a ales cu mare lucru in afara de bani. Acuma noi trebuie sa alergam la consulat, sa platim un nou pasaport, Mircea sa-si cumpere alte haine de ciclism…in timp ce pasaportul si lucrusoarele lui zac nefolosite pe undeva. E asa un sentiment groaznic sa te simti furat! Dar este si asta o lectie : trebuie avut mai mare grija cu lucrurile si avut mai putina incredere in oameni.

Ne-am dus apoi la politie si am raportat incidentul. La 6 seara ne-am imbarcat foarte intristati in autobuzul spre Buenos Aires.

Oboseala mare dupa 20 de minute de colindat magazinele sau cum se merge shopping cu 3 barbati!

2007-02-17T18:02:00.000-08:00

Plaza Espana - Mendoza (Argentina)

2007-02-17T17:59:00.000-08:00

Ia uite cine infrunta puhoaiele din Mendoza cu un curaj de nestavilit!

2007-02-17T17:56:00.000-08:00

Ametitoare serpentine in drum spre Mendoza de la Santiago de Chile

2007-02-17T17:53:00.000-08:00

El mundo que nunca duerme (oamenii care nu dorm niciodata)

2007-02-17T17:52:00.000-08:00

Asa se poate descrie prima noastra noapte in Mendoza (Argentina), unde am ajuns ieri pe la ora 17. Mai intai ne-au intimpinat puhoaie de apa care realmente au inundat strazile. Plouase toata ziua (prima ploaie dupa 3 luni de zile si noi tocmai in ziua aceea ne nimeream!) strazile se transformasera in rauri, masinile erau scufundate pina deasupra rotilor in apa. Cu chiu cu vai masina care ne ducea la hotel a reusit sa navigheze prin apele dezlantuite. A mai plouat vreo doua ore si spre seara s-a inseninat si apele s-au retras rapid. Pe la 10 seara totul revenise la normal, astfel incit atunci cind au sosit Claudiu si Fernando nu mai era nici urma din potopul anterior.

Pe la 12 noaptea dam si noi sa ne culcam. Pentru cele doua zile pe care vrem sa le petrecem in Mendoza am inchiriat un mic apartament care spre bucuria noastra (initiala) era drept in centru. Noaptea s-a lasat si galagia de pe strada raminea infernala. Treceau masini zgomotoase, oamenii se strigau, radeau, se bateau, se impacau. O nebunie neobosita care parea ca se inteteste cu cit inaintam spre creierii diminetii.

Abia a doua zi am aflat ca oamenii aici dorm in timpul zilei, adica de la 2-5 cind totul e inchis (in afara de berarii, se intelege). Doar sintem in America de Sud, totul e fascinant de invers : si anotimpurile si obiceiurile si oamenii cu capul in jos.

Vina del Mar (Chile)

2007-02-17T09:42:00.000-08:00

La o plimbare prin frumosul oras Santiago de Chile

2007-02-17T09:37:00.000-08:00

Intilnire de gradul 3: Fernando, Claudiu si noi

2007-02-17T09:35:00.000-08:00

Inapoi in Santiago de Chile

2007-02-17T09:34:00.000-08:00

De la Puerto Montt am laut pe 1 februarie seara un autobuz la Santiago de Chile. Am ajuns pe 2 dimineata in Terminal Borja unde ne-au intimpinat Claudiu si Fernando. Fernando este un chilean care a trait 14 ani in Romania inainte de revolutie. De fapt in Santiago exista un grup de chilieni care au trait in Romania si care se intilnesc periodic. E asa de fain cum vorbesc romaneste. Aproximativ 3000 de chilieni au cerut azil politic in Romania in momentul in care Pinochet a luat puterea in Chile.

Santiago este un oras foarte frumos cu un puternic fler european. Cladiri si biserici impunatoare, o viata culturala foarte boagata.

Weekendul trecut am fost 2 zile si o noapte la Vina del Mar si Valparaiso – un fel de Mamaia de la noi. Am fost si la plaja si am descoperit cu stupoare ca nu ma mai incinta deloc statul la soare. Seara am iesit la un restaurant si am mincat un peste super (i-a placut chiar si lui Mircea care gusta asa ceva peste foarte rar).

Vom mai sta o zi sau doua in Santiago dupa care ne indreptam spre Buenos Aires de unde am eu avionul.

Piata pescareasca in Angelmo

2007-02-14T17:47:00.000-08:00

Portul Angelmo

2007-02-14T17:46:00.000-08:00

Casute in Puerto Montt (Chile)

2007-02-14T17:45:00.000-08:00

Punta Arenas – Puerto Montt

2007-02-14T17:43:00.000-08:00

A doua zi de dimineata am debarcat in Punta Arenas (30 ian). Ne-am cazat la acelasi Hostal ca data trecuta. Zborul nostru spre Peurto Montt era tocmai pe 4 februarie asa ca ne-am dus la agentia de zbor si am reusit sa schimbam zborul pentru 31 ianuarie. In Puerto Montt am mai stat 2 zile si ne-am plimbat putin prin pitorescul orasel pescaresc. Ce ne-a intristat cel mai mult in tarile dezvoltate a fost numarul urias de copii obezi. Efectiv puteai sa-i numeri pe degete pe cei care aratau cit de cit normal. Si nu numai asta, dar majoritatea erau cu inghetata, ciocolata sau biscuitii in mina. Fenomenul a devenit ingrijorator si la foruri mai inalte : am vazut o reclama la inghetata pe care era un mesaj de genul ‘a se consuma cu moderatie’ – mesaje pina acum limitate la alcol sau tigari. Un alt semn de bunastare este si aparitia - incet, incet - a naspeturilor de hotele americane – Holiday Inn sau Best Western. Aceste ‘bijuterii arhitecturale’ in momentul in care sint trintite schimba orice peisaj – oricit de pitoresc ar fi - intr-o mica america. Cine mai are nevoie de hotelase micute si cochete, adapostite in vechi case pescaresti cind poti sa te lafai in camere stas la Holiday Inn si sa te simti de zici ca nici n-ai parasit america? Asta este, peste citiva ani (si nu foarte multi se pare) calatoritul in alte parti va deveni un pleonasm...de ce sa calatoresti cind peste tot este la fel.

Dar m-am luat putin cu vorba in general…pentru ca Puerto Montt este departe de a-si fi pierdut tipicul traditional. In piata Angelmo te tirguiesti pentru somon si alte sute de feluri de pesti si fructe de mare tot asa cum se facea cu zeci de ani in urma…nici mirosurile nu s-au schimbat : )

Fin del mundo

2007-02-14T17:28:00.000-08:00

Ne facem comozi pe punte...

2007-02-11T09:00:00.000-08:00

Gata de plecare!

2007-02-11T08:58:00.000-08:00

In cabina echipajului

2007-02-11T08:56:00.000-08:00

Cu Ivan inainte sa imbarcam pe vasul militar

2007-02-11T08:53:00.000-08:00

Cu vaporul militar

2007-02-08T14:01:00.001-08:00

La ora 9 :30 ne-am prezentat la debarcader. Impreuna cu alti 40 de chilieni ne-am imbarcat pe vaporul militar. S-a cintat imnul, s-a ridicat steagul si am pornit ‘la razboi’. Pina la Punta Arenas vor fi 26 de ore de leganat. Spre seara ne-am culcat in paturi etajate, eu nimerind patul cel mai de sus si am tras citiva genunchi zdraveni in tava. Pe la ora 10 :30 a inceput vasul sa se legene foarte tare. Simteam cum urcam pe valuri si apoi alunecam rapid in jos si cadeam in apa cu un zgomot puternic. Leganarile erau asa de puternice ca le simteam in fundul stomacului. Stind un cusculita mea ma gindeam sa ma duc sa-l trezesc pe Mircea (care dormea in alta camera cu barbatii) si sa mergem pe punte sa vedem valurile, cind aud ca ma striga cineva din coridor. Am mai tras trei genunchi in tavan pina am reusit sa ma intorc si sa ma scobor pe scara. Spectacolul pe punte era incredibil. Torul era gri – cerul, muntii, valurile – si inspaimintator. Din cind un cind o lumina rosiatica si ireala strapungea norii si imbraca totul intr-o atmosfera si mai stranie. Atunci am simtit ca sint intr-adevar la capatul lumii.

Cu Maria, gazda noatra draguta din Puerto Williams (Patagonia-Chile)

2007-02-05T09:33:00.000-08:00

In parcul Etnobotanic din Puerto Williams (Patagonia) ... unde aveai impresia ca esti in jungla

2007-02-05T09:30:00.000-08:00

Dientes de Navarino

2007-02-05T09:27:00.000-08:00

Puerto Williams

2007-02-05T09:22:00.000-08:00

La ora 8 dimineata am debarcat din cruise-ul nostru luxuriant intr-un port flancat pe doua parti de niste epave ruginite si am descins in oraselul incetosat si adormit de la capatul lumii. Puerto Williams (orasul cel mai sudic al lumii) are o populatie de 2 mii de oameni. Este un oras nou, contruit in anii 1950, casele sint din tabla colorata, strazile nepavate. In dimineata in care am ajuns ne-a intimpinat un miros de seminee si aveam impresia ca sintem undeva printr-un sat de acasa (ce mica-i lumea!). Ne-am luat bagajele in spinare si am pornit in cautarea unei camere. Eram foarte obositi si dupa 2 nopti de dormit pe scaun, visam numai la un pat luuunnng sa ne putem intinde picioarele. Am batut la un hostal..cerea 10 mii de pesos de persoana (cam $20). Ni s-a parut mult...noi de obicei plateam intre 5 si 7 mii de pesos. Am mai incercat un loc – 12 mii de pesos. Ne-am dus apoi la primarie si acolo am intilnit un domn care ne-a recomandat un hostal si a avut si bunavointa sa ne conduca acolo. Doamna respectiva a cerut tot 10 mii ...ne-am targuit noi putin si apoi a lasat la 8 mii fara mic dejun. Ideea era ca noi voiam sa traversam cu barca sa ajungem de fapt in Ushuaia (Argentina). Cind ne-am trezit (am dormit de pe la 9 la 2 dupa masa), ne-am dus sa ne interesam de bilete. Traversatul de 3 ore pina la Ushuaia era US $105 de persoana!!! Ni s-a parut enorm de mult. Adica noi am platit $140 pentru 36 de ore de drum si astia cer 105 pentru 3 ore! In fine am mai incercat noi sa gasim o modalitate de-a traversa cu iachturile private din port, dar n-am avut noroc. De la expeditia spre Cape Horn, la care visam inocenti inainte, ne-am luat complet gindul – costa in jur de US $2500 de persoana. Asa ca am descis sa mai raminem o zi in Puerto Williams.
A doua zi ne-am dus intr-o mica excursie prin muntii din jur. De la Puerto Williams se pleaca pe un traseul aproape nemarcat aproape nemarcat de 5 zile (trebuie sa ai la tine busola sau GPS) care se numeste Dientes de Navarrino. Am urcat si noi pina pe virful unui deal sa admiram muntii din jur. Sint intr-adevari superbi! Seamana putin cu Dintii Morarului din Bucegi. Spre seara ne-am intors obositi, am pregatit cina si ne-am culcat ca si gainile pe la 9 seara. Tot cu noi in casa era cazat si un pustan englezoi care literalmente statea in fata televizorului de la 8 dimineata pina la 12 noaptea. Facea un fel de voluntariat la un parc din zona timp de 3 luni de zile. Desi era deja de 2 luni in Puerto Williams nu vorbea nici un cuvint in spaniola – pai, ce-ti trebuie spaniola cind filmele pe HBO sint in engleza??! Saraca gazda era deja exasperata ca nu se putea intelege nicicum cu el. Tot incerca sa-i mai spuna cite un cuvint, dar el raminea la toate rece.

Si uite asa am mai ramas o zi in Puerto Williams, oraselul linistit de la capatul lumii. Fiind Duminica gazda noastra draguta ne-a invitat la masa de prinz. A mai venit o familie din oras si ne-am lansat in tot felul de discutii despre Chile si tarile de unde venim noi. E asa de interesant sa vezi ca discutiile in jurul mesei decurg la fel, fie ca esti in Patagonia, in Bruxelles sau la Dudestii Vechi. Inevitabil se ajunge la fraze de genul ´doar noi chilenii´ sau ´noi francezii´ sau ´noi romanii´ sintem asa si pe dincolo, fara sa ne dam seama ca de fapt tot asa cum sintem noi, sint si oamenii din coltul opus al lumii. De aceea cind aud fraze de genul ‘doar la noi la romani se intimpla asta si asta…’ imi vine sa zic …bine, bine lasa…am mai auzit acelasi text cu 'aceleasi caracteristici unice' si la francezi si la chileni si la cubanezi si la etc., etc.

Si uite asa din vorba-n am ajuns sa povestim si de problema noastra cu transportul spre Ushuaia sau inapoi spre Punta Arenas. La care Ivan ne spune ca ar fi o posibilitate sa mergem cu un vas al armatei chilene inapoi spre Punta Arenas. Imediat am primit cu draga inima! In citeva minute a dat niste telefoane si s-a rezolvat. In ziua urmatoare la ora 9 :30 trecute fix urma sa ne prezentam la debarcaderul armatei. Si uite asa incepi sa crezi in destin…
Despre inedita calatorie care urmeaza va voi povesti mai incolo.
Restul zilei am petrecut-o cu englezoiul, care – si-a calcat pe inima si pe programul TV- si ne-a dus sa ne arate gradina botanica unde 'voluntariaza'.

Superbe peisaje din sudul lui Chile...unde ai impresia ca pamintul se destrama in mici insulite

2007-02-05T09:16:00.000-08:00

Imagini de pe 'cruise-ul luxuriant'

2007-02-05T09:06:00.000-08:00

Spre Patagonia...

2007-02-05T09:01:00.000-08:00

Am pornit intr-o seara intunecoasa si racoroasa spre Puerto Williams din Punta Arenas. Ne-am imbarcat pe un vapor marfar destul de batut de vinturi. Un marinel ne-a condus spre ‘cabine’, adica scaunele in care trebuia sa ne chircim timp de 36 de ore pina la Puerto Williams. Biletele au costat 140 de dolari de persoana, cel mai ieftin mod de transport spre Patagonia. Traseul traversa Strimtoarea Magelan, apoi ieseam putin in Pacific si in final Canalul Beagle. Am prins niste zile foarte linistite si insorite. Am stat pe punte la soare admirind peisajul incredibil din jurul nostru. Vaporul serpuia printe insulite muntoase, probabil veci calcate de piciorul omului, cu unele virfuri imbracate in zapada (desi altitudinea nu depasea 1000m). Cele 2 nopti au fost insa crunte. Dormeam toti pasagerii ca niste sardine intr-o camera strimta pe niste scaune atit de tari ca si sa stai sezind era incomod. Printre colegii de drum erau niste chilieni, australieni, hahaiti (adica evrei), un cuplu de germanoizi si un englezoi care era mai tot timpul beat si tot uita ca a inceput o sticla si mai cotrobaia zampacit dupa alta. Ah! Pe vas mai era si un bucatar care l-a inceput ne-a speriat ca ne da numai sandwichuri cu brinza si sunca si apoi i s-a facut mila de noi si ne mai dadea si din mincarea pentru marinari. Spre sfirsitul calatoriei s-a imbatat si el si apoi tot incerca sa se dea pe linga straini si intreba cui poate sa-i lase numarul lui de telefon si noi sa-l sunam cind auzim de un job...

Imagini de neuitat!

2007-01-30T16:26:00.000-08:00

Si aici s-a terminat capitolul Torres del Paine.

2007-01-30T16:23:00.000-08:00

Daca recomand Torres del Paine sau nu?

Probabil, dar neaparat in afara sezonului turistic!!!! Puhoiul neobosit de turisti nu te lasa sa te bucuri de peisaj, sa te regasesti, sa meditezi. E zgomot, aglomeratie...poluare. Apoi sint preturile ridicol de piperate. Te simti de-a dreptul jecmanit. In momentul in care ceri $30 la intrare pe persoana, atunci macar sa repari podurile peste rauri iar preturile la campingurile cu plata sa fie mult mai reduse (si si acestea sa aiba macar dusuri ca lumea).
AH! Si inca un mic detaliu...traseele se invirt in jurul muntilor, virfurile fiind destul de inaccesibile. Altfel peisajul este frumos :)

Toata lumea la uscat! si o ultima privire inapoi...

2007-01-30T16:21:00.000-08:00

Traversarea raului:)))

2007-01-30T16:19:00.000-08:00

Peisaje in ceata

2007-01-30T16:14:00.000-08:00

Aventura in Torres continua...

2007-01-30T16:12:00.000-08:00

Torres del Paine (ziua 6)
(Campo Las Guardas – Campo Pehoe; 4h)

In aceasta dimineata cerul a inceput sa dea semne de ploaie. Si asa a fost! Pina la Campo Pehoe a plouat marunt prin ceata laptoasa care impinzea piscurile si superbii ghetari. Am strins repede rucsacii si corturile si am pornit pe acelasi traseu spre campo Pehoe – calatoria noastra in Torres del Paine se termina cam aici pentru ca de acum incolo incepem sa ne indreptam spre iesirea din parc. Cind am ajuns la Pehoe era totul ud pe jos. Am pus cortul intre niste tufisuri, am facut un dus (mai mult rece decit cald – niste francezoide linga mine tot vociferau nemultumite...hihihi :), am mincat ceva si apoi am jucat fazan in cort ascultind ploaia rece cum se prelinge pe prelata cortului.

Torres del Paine (ziua 7)
(Pehoe – Campo Las Caretas – Administracion ; 5h)

Ploaia a continuat si peste noapte. Desi initial hotarisem sa mai stam o zi in parc, ploaia si frigul ne-au determinat sa mergem vreo 5 ore prin ploaie si sa iesim azi din parc. Traseul de iesire a inceput copacel cu un urcus abrupt tare. Stinca era umeda si alunecoasa pe deasupra. Dupa ce-am ajuns in virf, vad in vale o apa mare si cararea care se continua dupa aceea...dar nu vad nici urma de pod! Mircea imi spune plin de siguranta ca trebuie sa fie un pod pe undeva. Coboram in vale si ne dam seama ca tocmai prin apa trebuie sa trecem si ca nu e nici un pod. Ne-am dat jos incaltarile, suflecat pantalonii si dai si trece prin apa rece ca ghiata. Dupa ce-am trecut lacul am mai mers putin si ce ne iese in cale... O aratare de om, tot ud si palid de oboseala. Cum ne vede ne intreaba cit mai este pina la camping. Ii spunem ca nu mai mult de vreo 20 de minute. Apoi ne cere niste apa si baguie ceva neinteles. Il intrebam si noi daca mai este mult urcus de unde vine. Isi intoarce privirea si cu ochii aproape inchisi masurind zarea ne spune – aratind sugestiv cu mina – ca e numai si numai ‘subida’ (adica urcus)...si a tot repetat 'subida' de vreo 4,5 ori (..probabil in lipsa de alte cuvinte mai convingatoare). Destul de ingrijorati ii mai dam o gura de apa si apoi pornim mai departe. Si tot mergeam si tot asteptat sa ne atace un urcus feroce...care nu mai venea. Ba din contra...asa traseu drept, placut si usor mai rar. Am traversat o pajiste imensa si in mai putin de 4 ore am ajuns la iesirea din parc. Saracu om, cine stie pe unde o fi luat-o el asa zapacit de cap cum era.

Vaporul si o 'mica' bucata desprinsa din ghetar...

2007-01-30T16:10:00.000-08:00

Un albastru de mii de ani

2007-01-30T16:09:00.000-08:00

Admirind ''ostenii de gheata''

2007-01-30T16:07:00.000-08:00

Pe masura ce ne apropiam de imensitatea de gheata...

2007-01-30T16:04:00.000-08:00

Prima intilnire cu ghetarul...

2007-01-30T16:01:00.000-08:00

Torres del Paine (ziua 5)

2007-01-30T15:58:00.000-08:00

(Campo Italiano – Campo Las Guardas, 8h)

O alta dimineata superba! Vremea va fi de partea noastra si astazi. Astazi trebuie sa marsaluim pina la Campo Pehoe (2 :30), de aici in sus spre Campo Grey (intre 3 si 4 ore) si de la Campo Grey la Las Guardas (in jur de 1h si jumatate). Ne-am trezit la 6 dimineata si la 7 era totul impachetat si noi gata sa pornim. Drumul pina la Pehoe a fost relativ usor. In sfirsit traseul nu era inundat de zeci si zeci de oameni – doar spre ora 8 am inceput sa ne intilnim cu calatori ce veneau din partea opusa. Am ajuns la Pehoe pe la 9 :30. Am facut o mica pauza si apoi am pornit spre Grey. Odata ce-am iesit din padure, am inceput sa zarim primele imagini ale glaciarului Grey. In aproape 4 ore am ajuns la cabana si campingul de pe malul lacului pe care acest imens glaciar il formeaza topindu-se. Cind am ajuns la Las Guardas, privelistea era icredibila. Blocuri imense de gheata albastra stateau alineate in rinduri drepte ca niste imensi osteni impietriti gata oricind sa se pravaleasca in apa. Fiind destul de sus, nu ne puteam da seama cu exactitudine de marimea ghetarului si, nu mica ne-a fost mirarea, cind am vazut ca un vapor turistic ce venea spre ghetari parea ca se pierde in fata acestor pereti maiestuosi (aveam apoi sa aflam ca au in jur de 40 de m. inaltime). Dupa cina ne-am asezat pe-o stinca si nu ne mai saturam admirind coloritul alb-albastru care parca se accentuase si mai tare in lumina apusului de soare. O imagine superba, pe care nu o vom uita prea curind...

odata ajunsi la capatul traseului....

2007-01-30T15:56:00.000-08:00

Expeditia de la Campo Britanica...echipament demn de Everest!!!

2007-01-30T15:54:00.000-08:00

Lejereanu..spre Vale del Frances

2007-01-30T15:52:00.000-08:00

In creierii diminetii spre Campo Italiano

2007-01-30T15:50:00.000-08:00

Vale del Frances

2007-01-30T15:49:00.000-08:00

Torres del Paine (ziua 3)
(Campo Torres – Campo Italiano; 6h)

Azi a trebuit sa luam rucsacii in carca si sa strabatem 16,5 km pina la Campo Italiano, situat la inceputul Vaii del Frances. Eu caram toata mincarea si inca citeva nimicuri in rucsacul mic al lui Mircea. Mircea in schimb cara un rucsac imens care continea cortul, 2 saci de dormit, 2 izoprene si o tona din nimicurile de rigoare, pe care le tot caram cu noi dintr-o parte-n alta foarte constinciosi. Traseul a fost dragutel. Nu a fost foarte greu – desi caratul rucsacilor l-a ingreunat considerabil. Culmea, in timp ce caram rucsacul ma durea umarul drept iar acum cind l-am dat jos ma doare umarul sting (...curiozitati de-ale naturii). Majoritatea traseului a fost de-a lungul lacului Nordenskjiold. Un lac superb, de culoare verde in care se oglindeau muntii inzapeziti. Am ajuns la Campo Italiano la ora 3 (trecute fix cu 7 minute). Campingul acesta este gratis, ceea ce ne bucura nespus avind in vedere ca preturile din Chile si Argentina au devenit cam obositoare. Tocmai am terminat de pus cortul si vad ca incepe sa picure putin. Macar aici sintem intr-o padure si oarecum adapostiti de puternicele rafale de vinturi patagonice. E aproape ora 6 si ma apuc in curind sa pregatesc cina. Lica nos!

Torres del Paine (ziua 4)
(Vale del Frances, 6h)

Astazi este iarasi o zi in care facem o pauza de la rucsacii nostri incomozi. Am pornit incet de dimineata spre Campo Britanico. Urcusul a fost destul de abrupt dar peisajul din jur minunat. Se vedeau ghetarii agatati de munti si din cind in cind o rabufnire puternica ne dadea de stire ca undeva o cornisa s-a prabusit si un alt ghetar e pe cale sa se topeasca. Raurile care strabateau valea erau furtunoase si curgeau la vale cu un zgomot ametitor. La Campo Britanico era o instalata baza unei expeditii de escalada. Corturi de calitate, echipament ultimul racnet. Cred ca toti faceau parte dintr-o echipa. Am mai continuat o jumatate de ora mai sus de Campo Britanico si apoi ne-am intins la soare pe o stinca si am stat asa pierduti in admiratie aproape o ora. Adica pina a venit un puhoi de ‘hahaiti’ (adica evrei – e plin de ei pe aici...si noi sintem tare socati si nu intelegem ce se intimpla!). Acestia fiind foarte galagiosi, ne-au taiat orice speranta de liniste si solitudine. Asa ca am coborat spre Campo Italiano. Am ajuns in jur de 3 :30. Ne-am mai invirtit putin prin jur, am pregatit cina, Mircea si-a cioplit o frumusete de baston si pe la 8 :30 ne-am culcat. A doua zi ne asteapta o zi grea.

Acestia sint faimosii TORRES!

2007-01-30T15:36:00.000-08:00

Torres del Paine

2007-01-30T15:35:00.001-08:00

Torres del Paine (ziua 1)

Cu o zi inainte am luat un autobuz de la Punta Arenas la Puerto Natales (in jur de 3 ore). O data ajunsi la Puerto Natales ne-a intimpinat un grup de localnici, toti dornici sa ne invite sa stam in Hostalul lor. A fost chiar comic, cind una s-a indreptat hotarita spre mine si a inceput sa-mi zica ceva balbaindu-se pe spaniola (culmea!)... de nici ea nu mai stia ce vrea sa zica si in imbulzeala aia am pierdut-o din privire. In acelasi timp, o alta tipa il atacase pe Mircea si ne-a oferit o camera cu 3500 pesos pe noapte (7 dolari) sau $8 cu mic dejun inclus. Tipa era o tinerica care tot vorbea in nestire, destul de obositoare. Hostalul si camera nu erau dintre cele mai curatele. La receptie, taica-sau ne-a oferit un autobuz spre Parcul Torres del Paine cu 15.000 de pesos. Noroc ca nu l-am luat, pentru mai apoi am gasit un bilet cu 11.500. Dar sa vezi ce discurs ne-a tinut ‘domnul’ – cum ca autobuzul nostru e de proasta calitate, ca se va strica pe drum si ca sintem fraieri ca nu am luat bilete de la el. S-a atacat deasemenea cand i-am zis ca nici nu mai luam micul dejun. In dimineata urmatoare (cind ne-a intimpinat foarte ‘professional’ in maieu alb-murdar si scarpinindu-se sub brat) nici nu ne-a salutat si s-a uitat urit la noi cind a vazut ca – in cele din urma – autobuzul nostru care venise sa ne ia nu era rau deloc. Asta e ... un bolovan!
Restul zilei de ieri in Puerto Natales : am facut cumparaturi pentru cele 7 zile pe care le vom petrece in parc si am inchiriat un rucsac pentru Mircea (20.000 de pesos pentru 7 zile – scumput!)

Dupa alte 2 ore am ajuns in parc. Intrarea a costat 15.000 ($30 – foarte scump!!) de persoana. Vremea era nasoala, ploua si era frig. Am ajuns la camping, am pus cortul rapid intre 2 ploi. Era doar in jur de 12, vremea foarte urita – deci, in ziua aceasta nu puteam pleca niciunde. Am pregatit niste macaroane cu tuna – mai mult de plictiseala si nu de foame – care au auvut un gust groaznic. Am facut citeva plimbari scurte prin jurul camping-lului si apoi ne-am culcat cu speranta sa avem o zi faina maine.

Torres del Paine (ziua 2)
(Campo Torres – Base del Torres – Campo Torres; 8h)

Prima dimineata in Parcul Torres del Paine ne-a intimpinat cu un soare minunat, mai ales ca ieri a plouat mocaneste toata ziua. Ca si mic dejun am mincat putin chec cu dulceata si am baut un ceai. Pe la 9 :30 ne-am laut niste rucsacei cu haine de ploaie (ca-n orice munti, vremea se poate schimba rapid) si am apucat-o pe traseul de 4 ore dus spre baza virfurilor Torres del Paine. Traseul a fost relativ usurel cu un urcus mai teapan pe bolovani (in jur de 45 de minute) spre sfirsit. Vintul batea in rafale si era cind rece cind foarte cald. Traseul era plin de oameni din toate colturile lumii. Francezoizii facea grup distinct ca de obicei – volumul dat la maxim, toti aveau pareri care trebuiau expuse in cor si punctul final : la sfirsitul traseului au scos o sticla de vin...no (more) comment.
In fiecare ghid despre Chile este scris negru pe alb ca o vizita in Torres del Paine este un ‘must’ macar o data in viata. Si intr-adevar sint impresionanti acei dinti imensi de stinca care se oglindesc maiestuosi in apa verde a lacului de la baza. Cu vintul care parea ca s-a mai intetit putin, cu stincile golase si cu piscurile inzapezite in departare aveai impresia ca esti la cel putin 4 mii de metri. Iar noi eram la putin peste 1000 de metri...ce relative sint cifrele!
Ne-am adapostit cu Mircea dupa un mic perete de stinca si am mincat niste sandwichuri. Am baut niste apa de izvor si am pornit (nu inainte de a ne mai uita o data peste umar la Torres) in jos. In final, traseul a durat aproape 8 ore. La cort, am facut un dus si apoi am pregatit cina : supica de lentils si macaroane (...mult mai delicios ca si ieri :)

Pinguinii de la Seno Otway (linga Punta Arenas - Chile)

2007-01-24T10:25:00.000-08:00

Prima intilnire cu pinguinii

2007-01-24T10:24:00.001-08:00

La 70 de km, la nord de Punta Arenas este o colonie de pinguini magelanici. Ajungind destul de devreme in Punta Arenas si dupa ce am cumparat toate biletele pentru autobuze spre Puerto Natales (de unde se ajunge la Torres del Paine) si ferry spre Puerto Williams am decis sa mergem sa vedem si pinguinii. Desi nu ma omor dupa pasari, trebuie sa recunosc ca erau dragutei – mai ales puii tare pufaciosi. Vizitele la colonie nu se fac decit seara pentru ca in timpul zilei penguinii sint plecati in larg la vinatoare. Puii cresc foarte repede in marime (la o luna au aproape aceeasi marime ca si adultii) dar puful nu li se schimba in penaj decit dupa vreo 10 luni. Acest tip de pinguini sint mai mici si se deosebesc de celalte tipuri de pinguini prin cele doua dungi negre la git.
Erau asa de dragutei cum se intorceau din apa rece ca un sloi de gheata cu aripioarele in vintul crunt si leganindu-se ca niste batrinei dintr-o parte in alta. Era atit de frig in colonia lor si vintul atit de nemilos incit te miri cum pot sa reziste zi si noapte intr-un mediu atit de putin propice vietii.

Spiderman is coming for you....

2007-01-24T10:18:00.000-08:00

Iluzie optica?

2007-01-24T10:16:00.000-08:00

Punta Arenas - orasel pe malul strimtorii Magelan (Chile)

2007-01-24T10:13:00.000-08:00

Punta Arenas

2007-01-24T10:10:00.000-08:00

Vai ce aterizare in Punta Arenas! Am crezut ca ne oprim oblu-n ocean! Avionul era inclinat cind intr-o parte cind in cealalta si tot coboram fara sa vedem nici urma de pista cind incepem sa ne indreptam plin de avint si mai ales viteza spre ocean. Apoi avionul ia din nou o intorsatura brusca si timp de citeva secunde tot asteptam zguduitura produsa de atingerea cu solul. Intr-un final au sosit si zgiltaiturile de rigoare (credeam ca am iesit demult de pe pista...sau poate am ocolit-o complet!) dar nu ne-am linistit pina cind avionul nu s-a oprit...in aeroport.
Punta Arenas ne-a placut foarte mult ca si oras. Arhitectura este frumoasa si atmosfera foarte linistita (mai ales avind in vedere ca timp de aproape 30 de ani - 1848 – 1877- a fost o colonie pentru detinuti).
Punta Arenas este renumita pentru specialitatile gastronomice cu fructe de mare. Asa ca ne-am dus si noi cu Mircea la un restaurant sa vedem despre ce e vorba (mai ales eu, ca Mircea nu gusta asa ceva). Si ca orice turist ametit de cap un prea aveam noi habar ce comandam exact. Vad in meniu ‘mariscos’ (adica fructe de mare) si comand felul acela. Mi-a adus un bol imens cu apa tulbure si cu tot felul de animalute care pluteau prin ea. Am gustat timid (Mircea intre timp infuleca cartofi prajiti cu carne si oua :) si dupa 20 de minute bolul imens parea si mai imens si mai plin cu animalute. Dupa alte 20 de minute, Mircea o cheama pe chelnerita sa platim si ‘sa-si ia lighioanta de aici’ : ))))
Ne-am plimbat putin apoi (ca sa digeram mai bine) si ne-am dus sa ne culcam. Am gasit o camera destul de ieftina la un hospedaje condus de 2 batrinei foarte simpatici. A doua zi urma sa plecam spre Torres del Paine, unde vrem sa petrecem o saptamina. Tot din Punta Arenas am cumparat bilete pentru un ferry spre Puerto Williams in Tierra del Fuego, cu plecarea pe 24 februarie.